Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Scheme de minimis pentru mătcaşi şi crescătorii de porcine

Astăzi, 11 ianuarie, specialiştii de la Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Galaţi, Unitatea Fitosanitară Galaţi şi Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor se deplasează în localităţile Matca şi Târgu Bujor, pentru a-i informa şi îndruma pe fermieri în legătură cu două scheme de minimis. Prima este "Ajutorul de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate pentru anul 2018". Conform reprezentanţilor Direcţiei pentru Agricultură, şi în acest an se vor acorda 3.000 de euro cultivatorilor de tomate în spaţii protejate, care au o suprafaţă de minimum 1.000 de metri pătraţi cultivaţi cu tomate, o producţie de minimum 2 kg tomate/mp şi fac dovada valorificării producţiei în perioada ianuarie-mai, ciclul I, sau noiembrie-20 decembrie, ciclul II.

Chiar dacă ajutorul de minimis pentru crescătorii de porcine nu este încă aprobat, fermierii din cele două localităţi vor fi informaţi şi despre acest subiect. De asemenea, se va face şi o inventariere a crescătorilor de porci din rase Mangaliţa şi Bazna din zonă care doresc acest ajutor.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.