CECCAR Galaţi a sărbătorit Ziua contabilului român (FOTO)
Profesioniştii contabili din cadrul filialei CECCAR Galaţi au aniversat ieri, 13 iulie, Ziua Naţională a Contabilului Român, ajunsă la cea de-a 14-a ediţie. La 97 de ani de când Decretul Regal semnat de Ferdinand I al României a reglementat profesia contabilă în ţara noastră, membrii CECCAR Galaţi s-au întâlnit la Hotel Vega, alături de beneficiari ai serviciilor profesioniştilor contabili şi de reprezentanţi ai instituţiilor publice locale şi ai mediului de business. Tema întâlnirii a fost „97 de ani de istorie a profesiei contabile în România, la 100 de ani de la Marea Unire”. S-au spus cuvinte frumoase, de apreciere, pentru specialiştii contabili, s-a prezentat topul local al membrilor filialei CECCAR pentru anul 2017, după care cei prezenţi au asistat la prezentarea de modă „Ia contemporană” by Monsas. În final, ca la orice eveniment care se respectă, membrii CECCAR şi invitaţii lor au profitat din plin de avantajele oferite de o repriză de socializare.
{gallery}ceccar14iulie2018{/gallery}





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.