Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Semnătură electronică pentru solicitarea fondurilor europene prin PNDR

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunţă că pune la dispoziţia solicitanților de fonduri nerambursabile acordate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) posibilitatea utilizării semnăturii electronice la depunerea cererilor de finanțare. Astfel, de la 1 august 2018, solicitanții care dispun de semnătură electronică pot încărca on-line cererea de finanțare și documentele anexe semnate electronic cu certificat digital calificat.

În acest sens, în cererea de finanțare, anexă la Ghidul solicitantului, s-a introdus o nouă secţiune (A6.1) în care reprezentantul legal al solicitantului trebuie să opteze pentru aplicarea semnăturii electronice sau olografe. În cazul în care se alege opţiunea "Semnătura electronică", solicitantul va trebui să aplice certificatul digital dedicat în declarația F din Cererea de finanţare. În acest caz, specimenul de semnătură din secţiunea B1.3 nu este necesar.

Semnătura digitală va putea fi aplicată pentru cererile de finanțare aferente submăsurilor care vor fi lansate anul acesta, iar depunerea documentației se realizează on-line, pe pagina oficială de internet a AFIR.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.