Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Viză anuală pentru autorizaţiile de mediu

Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Galaţi reaminteşte titularilor şi deţinătorilor de autorizaţii de mediu şi de autorizaţii integrate de mediu că a apărut Ordinul nr.1171/5.11.2018, publicat în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 967/15.11.2018. Procedura reglementează condiţiile de solicitare, de aplicare sau de respingere a vizei anuale a autorizaţiei de mediu şi autorizaţiei integrate de mediu, în acord cu prevederile OUG 195/2005. „Având în vedere faptul că autorizaţia de mediu şi autorizaţia integrată de mediu îşi păstrează valabilitatea pe toată perioada în care beneficiarii lor obţin viza anuală, toţi titularii/deţinătorii de autorizaţii de mediu/autorizaţii integrate de mediu trebuie să solicite viza anuală la Agenţia pentru Protecţia Mediului Galaţi în fiecare an, cu minimum 60 de zile înainte de ziua şi luna în care au fost emise respectivele documente. Pentru derularea procedurii de aplicare a vizei anuale nu se percep taxe sau tarife”, precizează APM Galaţi într-un comunicat remis redacţiei noastre.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.