Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ziua națională a antreprenorului român

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ștefan Radu Oprea, a depus la Senat, în procedură de urgență, un proiect de lege care prevede declararea zilei de 30 septembrie ca "Ziua națională a antreprenorului român", în care autoritățile pot organiza manifestări și acțiuni publice, informează Mediafax.
"Activitățile specifice privind celebrarea «Zilei naționale a antreprenorului român» pot fi organizate de către autoritățile centrale sau locale, de Camera de Comerț și Industrie a României, camerele județene, precum și alte organizații neguvernamentale care au ca obiect de activitate promovarea și dezvoltarea activităților economice, creșterea productivității și competitivității profesioniștilor români, în concordanță cu cerințele economiei de piață", arată proiectul de lege inițiat de senatorul PSD Ștefan Radu Oprea. Prin urmare, "autoritățile pot organiza/ contribui la organizarea manifestărilor și acțiunilor publice prilejuite de celebrarea «Zilei naționale a antreprenorului român», prin acordarea de sprijin logistic și/sau alocarea de fonduri organizării evenimentelor, în limita alocațiilor bugetare aprobate anual în acest scop", conform inițiativei legislative.
Rolul proiectului e de a recunoaște "meritul antreprenorilor români în asigurarea bunăstării și prosperității economice ale României", arată Ștefan Radu Oprea, în expunerea de motive. Ministrul mai spune că data de 30 septembrie a fost aleasă și pentru comemorarea zilei în care domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat decretul de înființare a Camerelor de Comerț și Industrie.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.