Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Fostul lider sindical al Electrocentrale, numit director general

Fostul lider sindical al Electrocentrale Galați, Ion Stanciu, este, începând din 13 mai, noul director general al societății, după ce fostul director general, Lucian Bălțătescu, și-a înaintat demisia. Mandatul noului șef al CET Galați este unul pe șase luni, într-o perioadă extrem de importantă pentru companie, care are în față doar două variante: reorganizarea sau lichidarea, după cum ne-a declarat Sinan Mustafa, administratorul special al Electrocentrale.

”În perioada imediat următoare, după aprobarea de către adunarea generală a acționarilor, vom depune planul de reorganizare a Electrocentrale. Dacă planul va fi aprobat de creditori, atunci vom avea reorganizare și o continuare a investițiilor la Galați. Dacă nu, atunci va fi lichidare. Dl Bălțătescu, fostul director general, a plecat prin demisie. Dl Stanciu a mai fost director general, a fost președintele sindicatului CET și vicepreședinte al BNS, are experiența necesară care îl recomandă a fi un candidat foarte bun. Estimez că imediat după data de 15 adunarea generală a acționarilor va vota depunerea planului de reorganizare. Încercăm să convingem cel mai important creditor (Romgaz – n.red.) să deruleze în continuare investițiile aici, infrastructura pe care o avem fiind unul dintre principalele noastre atuuri”, a spus Sinan Mustafa.

Ion Stanciu a mai ocupat funcția de director general al CET în 2012, timp de trei luni și jumătate. A fost lider sindical în ultimii patru ani și lucrează în Electrocentrale de 35 de ani. Societatea gălățeană mai are la ora actuală 220 de salariați.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.