Cartel ALFA, 30 de ani de la înființare
În data de 7 iunie 1990, s-a semnat Convenţia de constituire a Confederaţiei Naţionale Sindicale "Cartel ALFA" (CNS Cartel ALFA), reunind şapte federaţii şi circa 1,3 milioane de membri. Obţinând personalitate juridică la 26 noiembrie 1990, CNS Cartel ALFA a contribuit la transformarea mişcării sindicale româneşti, luptând pentru formarea de militanţi sindicali experimentaţi care au putut să îşi exprime liber opiniile şi să reprezinte cu adevărat interesele lucrătorilor, potrivit volumului "România. Date şi fapte. 1989-2009", editat în 2010 de Agerpres.
Pe plan internaţional, CNS Cartel ALFA este afiliată la Confederaţia Sindicală Internaţională şi la Confederaţia Europeană a Sindicatelor. Confederaţia reuneşte peste 600.000 de lucrători în cele 41 de organizaţii membre, federaţii profesionale sau sindicate naţionale. De asemenea, CNS Cartel ALFA coordonează activitatea a 42 de uniuni sindicale teritoriale, interprofesionale. Cartel ALFA coordonează reprezentarea sindicală în organisme publice şi sprijină discuţiile formale cu guvernul, în cadrul structurilor tripartite, cum ar fi Consiliul Naţional Tripartit de Dialog Social, Consiliul Economic şi Social, comisiile de dialog de la ministere, diferite alte instituţii cu caracter tripartit. Participă, de asemenea, în delegaţia României la Organizaţia Internaţională a Muncii, precum şi la organismele sindicale internaţionale şi europene.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.