Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Restanțieri mai mulţi în Biroul de Credit

Numărul restanțelor înregistrate la Biroul de Credit a fost în creștere atât în martie, cât și în aprilie, informează bancherul.ro. În martie a fost o creștere de 7.299 de persoane fizice (1,4 la sută) cu restanțe de peste 30 de zile, iar în aprilie, numărul restanțierilor s-a mărit cu 5,6 la sută, echivalentul a 30.218 persoane, până la un total de 561.721. În același timp, firmele au rezistat foarte bine în primele două luni de pandemie, statisticile arătând o creștere ușoară a restanțelor în martie, urmată de o scădere în aprilie.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.