Peste 100 de firme, controlate de inspectorii de muncă
Inspectorii de muncă gălățeni au efectuat, săptămâna trecută, mai multe controale vizând respectarea de către angajatori a prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă, precum și respectarea măsurilor legale impuse în scopul prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de Covid-19.
Conform datelor publicate pe site-ul Inspecției Muncii, în perioada 13-18 iulie, în domeniul SSM și al relațiilor de muncă, au fost controlate 109 firme din Galați, fiind aplicate 82 de sancțiuni. Din acestea, 14 au fost amenzi, cu o valoare totală de 162.500 lei. Au fost depistate, totodată, 10 persoane care prestau muncă nedeclarată.
Între 13 și 17 iulie, la 52 de angajatori din Galați, inspectorii de muncă au verificat modul în care sunt respectate prevederile legale vizând prevenirea și combaterea efectelor pandemiei. 32 dintre firmele controlate au primit avertismente, iar alte 6 au fost amendate, cu o sumă totală de 5.000 de lei. Pentru trei locuri de muncă, s-a dispus sistarea activității.
La nivel național, controalele pe aceste domenii s-au soldat, săptămâna trecută, cu amenzi totale de peste 4 milioane de lei, fiind depistate și 315 persoane care munceau fără forme legale.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.