”Cea mai mare injecție de capital pentru IMM-uri”
"IMM Invest este cel mai de succes program de finanțare cu garanții de stat. Avem până acum 20.710 credite acordate, cea mai mare injecție de capital pentru IMM-uri. Este vorba, în total, de 14,6 miliarde de lei, bani pe care sistemul bancar i-a spus la îndemâna IMM-urilor", a declarat Dumitru Nancu, director general al Fondului Național de Garantare și Contragarantare a Creditelor pentru IMM-uri, în cadrul unei videoconferințe organizate de cursdeguvernare.ro pe tema "Finanțarea IMM-urilor în criza Covid-19". "Până acum, rata de default a acestor programe a fost foarte mică. De exemplu, pe programul Mihail Kogălniceanu, care acorda credite pentru capital de lucru IMM-urilor, am avut un default subunitar. În total, 70.000 de IMM-uri au solicitat finanțare prin IMM Invest, iar 34.000 de credite sunt încă în analiză. În ceea ce privește codurile CAEN unde s-au acordat cele mai multe credite, pe primul loc se află transporturile rutiere de mărfuri - 4.800. De asemenea, avem HoReCa, pe locul 3. Pentru acest program avem aprobarea Comisiei Europene pentru finanțarea comisionului de risc și a altor costuri", a mai spus Dumitru Nancu.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.