Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

La început de februarie, noi plăți pentru PNDL

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a virat, în data de 3 februarie, aproape 590 de milioane lei, în vederea decontării facturilor pentru 819 de obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).
”Am aprobat decontarea facturilor depuse la minister până pe data de 20 noiembrie 2020 pentru PNDL I (perioada 2016-2021) și PNDL II, astfel încât să asigurăm sumele necesare UAT-urilor pentru plata facturilor către constructori”, a menționat Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației.
În județul Galați decontările pentru PNDL ajung în 18 unități administrativ-teritoriale și totalizează 12,72 milioane lei. Cele mai consistente viramente au avut ca destinație comunele Corod, cu peste trei milioane de lei, Cavadinești, Drăgușeni și Munteni, acestea din urmă cu peste un milion de lei fiecare.
Celelalte UAT gălățene care au primit fonduri pentru achitarea lucrărilor executate prin PNDL sunt: Bălăbănești, Cuca, Frumușița, Gohor, Pechea, Rădești, Scânteiești, Slobozia Conachi, Smârdan, Șendreni, Umbrărești, Valea Mărului, Vânători și Vârlezi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.