Ștampila, interzisă la Ministerul Proiectelor Europene
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a semnat un ordin de ministru prin care li se interzice funcționarilor din subordine să mai solicite ștampilă pe documentele pe care le primesc în relația cu beneficiarii.
Persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, entitățile fără personalitate juridică nu vor mai fi obligate să aplice ștampila pe declarații, cereri, contracte sau orice alte documente sau înscrisuri depuse la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Fapta de a solicita aplicarea ștampilei săvârșită de către funcționarii publici sau personalul contractual din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene va constitui, în urma ordinului semnat de către ministrul Cristian Ghinea, abatere disciplinară și va fi sancționată conform prevederilor legale.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.