Sprijinul pentru HoReCa, aprobat de Comisia Europeană
Comisia Europeană a aprobat schema de sprijin propusă de România pentru turism și HoReCa, în valoare de 500 milioane de euro. "Comisia Europeană a aprobat poate cea mai importantă schemă de ajutor pentru aceste sectoare, o schemă menită să sprijine întreprinderile care își desfășoară activitatea în domeniul turismului, al cazării și al serviciilor alimentare, precum și agențiile de turism", a anunțat europarlamentarul Gheorghe Falcă. Conform acestuia, acest sprijin va acoperi până la 20% din pierderile de venituri pe care beneficiarul le-a înregistrat în perioada 1 ianuarie - 21 decembrie 2020, comparația fiind făcută cu perioada similară din 2019. "Trebuie subliniat că această măsură de sprijin este menită să acopere nevoile de lichidități ale beneficiarilor, asigurând astfel continuarea activităților", a transmis europarlamentarul. Acesta susține că schema românească a fost apreciată de Comisia Europeană ca respectând cadrul temporar, astfel că "sprijinul nu va depăși 1,8 milioane euro/ beneficiar, iar ajutorul va fi acordat cel târziu la 31 decembrie 2021".





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.