Depunerea declarației de beneficiar real, amânată
Guvernul a adoptat, săptămâna trecută, proiectul de Ordonanță de Urgență a Guvernului pentru prelungirea unor termene privind depunerea unor documente prevăzute în sarcina persoanelor juridice înregistrate la Registrul Comerțului, anunță Ministerul Economiei.
Actul normativ stabilește termenul pentru depunerea declarației anuale de beneficiar real în anul 2021 la data de 1 octombrie, indiferent de data aprobării situațiilor financiare anuale. Menționăm că declarația anuală de beneficiar real a fost reintrodusă prin Legea nr. 101/2021, cu termen de depunere de 15 zile de la data aprobării situațiilor financiare anuale. Acest termen scurt a fost introdus chiar în perioada în care persoanele juridice obligate să depună declarația anuală de beneficiar real aprobă situațiile financiare anuale. Acest lucru a generat incertitudine cu privire la obligațiile de declarare ale persoanelor juridice prin raportare la momentul aprobării situațiilor financiare și cel al intrării în vigoare a Legii nr. 101/2021.
Ordonanța de Guvern adoptată răspunde atât nevoii ca, la sfârșitul perioadei de raportare, Registrul beneficiarilor reali să colecteze datele tuturor persoanelor juridice supuse raportării, cât și ca această colectare să aibă loc într-o fereastră de timp previzibilă și rezonabilă, indiferent de momentul aprobării situațiilor financiare anuale, precizează Ministerul Economiei.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.