Aproape 84 la sută din venituri se duc pe cheltuieli
Veniturile totale medii lunare înregistrate într-o gospodărie din România au însumat 5.216 lei, în 2020, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).
Veniturile băneşti au fost, în medie, de 4.840 de lei/lună/gospodărie (1.884 de lei/persoană), în creştere cu 8,7 la sută faţă de anul 2019, iar veniturile în natură de 376 de lei/lună/gospodărie (146 de lei/persoană), mai mult cu 11,7 la sută, de la an la an. De asemenea, salariile şi celelalte venituri asociate lor au format, anul trecut, cea mai importantă sursă de venituri, respectiv 68,2 la sută dintre veniturile totale ale gospodăriilor, în scădere faţă anul anterior, cu 0,4 puncte procentuale.
Ca medii lunare, veniturile totale ale unei gospodării au reprezentat, în termeni nominali, 5.216 lei/gospodărie, echivalentul a 2.031 de lei/persoană, în creştere cu 8,9 la sută, respectiv cu 9,6 la sută în comparaţie cu anul precedent.
În acest context, cheltuielile totale ale populaţiei au fost, în medie, de 4.372 de lei, lunar, pe gospodărie (1.702 lei/persoană) şi au reprezentat 83,8 la sută din veniturile totale, în scădere cu 1,6 puncte procentuale, raportat la perioada de referinţă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.