Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Transportul gratuit al elevilor, „în aer”

Federația Operatorilor Români de Transport - FORT avertizează că, înainte de începerea activității școlare, elevii și transportatorii sunt din nou puși în fața unui conflict de către Guvern, atât pentru faptul că gratuitatea nu este de fapt acordată, cât și pentru că nu au fost prevăzute sumele compensatorii pentru această prestație.

În urma sesizării transmise de FORT și de mai multe asociații ce reprezintă interesele elevilor, Avocatul Poporului a confirmat faptul că prevederile OUG 50/2021 contravin textelor constituționale consacrate în art.16, alin.1, art.32, alin.1 și art.49, alin.1 din cauză că proiectul OUG nu a fost transmis la Consiliul Economic și Social pentru aviz, dar și din motiv de discriminare raportat acordării "gratuității" prevăzute de legiuitor, precizează un comunicat remis de federație. FORT solicită în continuare Guvernului să asigure fondurile necesare pentru aplicarea gratuității și pentru transportul elevilor școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu, iar compensarea acestui serviciu gratuit oferit de către transportatori să se facă la adevărata valoare, ce trebuie să asigure acoperirea costurilor operaționale, evitând dumpingul impus.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.