Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Scutiri de la plata impozitului pe profit pentru cooperatori

Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Galați informează că membrii cooperatori și cooperativele agricole beneficiază de scutirea de la plata impozitului pe profit. Pentru stabilirea perioadei de scutire de la plata impozitului pe profit, "primii 5 ani", în cazul cooperativei nou-înfiinţate, reprezintă perioada de 5 ani consecutivi, incluzând şi anul în care cooperativa începe să aplice scutirea. "O perioadă de 5 ani", în cazul cooperativei deja înfiinţate, reprezintă intervalul de 5 ani consecutivi începând cu anul în care cooperativa a aplicat pentru prima dată scutirea ca urmare a îndeplinirii condiţiei privind încadrarea în plafonul de până la 3.000.000 de euro şi, respectiv, 10.000.000 de euro, pentru cifra de afaceri anuală netă înregistrată la data de 31 decembrie a anului calendaristic precedent, indiferent de valoarea plafonului luată în calcul. În cuprinsul intervalului de 5 ani se includ și anii în care cooperativa nu a beneficiat de scutire. Cooperativele nou-înfiinţate care au beneficiat în primii 5 ani de scutirea de la plata impozitului pe profit, precum și cooperativele deja înfiinţate, care sunt implicate în operaţiuni de reorganizare şi care au beneficiat anterior de scutire pentru o perioadă de 5 ani, nu mai pot aplica pentru această facilitate.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.