Cursuri gratuite pentru tinerii gălățeni din județ
O campanie de înscrieri pentru cursuri de formare gratuită este organizată, în această perioadă, în cadrul proiectului IDEMA, la care AJOFM Galați este partener. Practic, tinerii între 16 și 29 de ani care nu lucrează și nu urmează nicio formă de învățământ (NEET) vor fi plătiți ca să învețe o meserie.
Joi, 31 martie, se vor face înscrieri în localitățile Băneasa (la Căminul Cultural, ora 13,00), Umbrărești (Căminul Cultural, ora 11,00) și Fârțănești (la Primărie, ora 9,00). În cursul acestei săptămâni, campanii de înscriere au mai avut loc la Slobozia Conachi, Cuza Vodă, Scânteiești, Frumușița și Tulucești.
Cursurile gratuite organizate sunt pentru: ospătar, bucătar, patiser, brutar, lucrător în comerț, manichiurist-pedichiurist, frizer, cameristă, croitorie, sudor electric, lucrător în structuri pentru construcții, lucrător instalator pentru construcții, operator introducere, validare și prelucrare date, designer pagini web, operator calculatoare electronice și rețele, ajutor programator.
La finalizarea cursurilor vor fi acordate subvenții în bani.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.