Gălățeni restanțieri la conectarea caselor de marcat
Contribuabilii gălățeni mici și mijlocii au avut obligația de a-și conecta aparatele de marcat electronice fiscale (AMEF) la serverul ANAF până pe 30 noiembrie 2021, dar nu toată lumea a făcut acest lucru. Conform AJFP Galați, la jumătatea lunii februarie, numărul aparatelor conectate la sistemul informatic național crescuse la 13.148 de case de marcat electronice fiscale, din cele aproximativ 15.000 instalate.
Până să se ajungă la aceste cifre, a fost nevoie de mai multe demersuri întreprinse de AJFP. Astfel, de la începutul anului 2022, au fost transmise prin SPV sau e-mail 7.982 de notificări utilizatorilor care au depășit termenul de conectare, și au fost notificate 18 unități de service acreditate care au în portofoliul de clienți agenți economici care nu au realizat conectarea la serverele ANAF până la data de 30.11.2021 (1.710 aparate). Alți peste 400 de utilizatori au fost contactați pentru diverse neconcordanțe între date.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.