Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

„Rădăcini” - creditul pentru terenuri agricole

Banca Comercială Carpatica lansează creditul „Rădăcini”, destinat achiziţionării de terenuri agricole, precum şi reabilitării acestora în vederea exploatării agricole, informează un comunicat de presă remis redacţiei.

Beneficiarii creditului pot fi producătorii agricoli persoane juridice şi cei asimilaţi acestora, înregistraţi in Registrul agricol şi care nu sunt în stare de insolvenţă. Perioada de creditare este de maximum 10 ani, un avantaj major fiind perioada de graţie de până la 2 ani pentru plata principalului şi maximum 6 luni pentru plata dobânzii.

Pentru rambursarea creditului există mai multe opţiuni: rate egale sau descrescătoare, grafic neregulat (rate inegale), plăţi în zile diferite ale principalului şi dobânzii, rate lunare sau trimestriale.

Prin intermediul creditului „Rădăcini”, Banca Comercială Carpatica va putea finanţa şi societăţile start-up pentru achiziţia terenurilor în suprafaţă cel puţin egală cu cea a terenurilor aflate în proprietatea lor, se mai afirmă în comunicat.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.