Angrosiști gălățeni sancționați de ITM
Pe parcursul acestui an, Inspecția Muncii a derulat, prin inspectoratele teritoriale de muncă, o campanie de control în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă la angajatori care îşi desfăşoară activitatea în domeniul comerţului cu ridicata.
La nivelul județului Galați au fost selectați 14 angajatori, la care, în perioada 15 martie - 29 iulie, au fost efectuate controale având la bază un check-list. În urma controalelor, la 10 angajatori s-au constatat 18 neconformități, pentru care au fost dispuse măsuri de intrare în legalitate și au fost aplicate sancțiuni contravenționale. Cele mai frecvente deficiențe constatate au fost: nu s-a asigurat efectuarea examenului medical la unii lucrători; căile de acces și de circulaţie erau blocate cu produse; instruire insuficientă şi necorespunzătoare efectuată lucrătorilor; nu s-au efectuat verificări la instalaţia de împământare.
Începând cu data de 3 octombrie, inspectorii de muncă din cadrul ITM Galați au efectuat verificarea măsurilor dispuse în etapa de control. Toți cei 10 angajatori la care s-au constatat neconformități au realizat măsurile dispuse, precizează ITM Galați, într-un comunicat de presă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.