Instruire cu angajatorii gălățeni din construcții
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a organizat, la sfârșitul lunii februarie, la sediul instituției, o instruire cu angajatorii care fac parte din grupul-țintă al campaniei naționale de verificare a modului de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă la lucrările din domeniul construcțiilor (cod CAEN 41, 42 și 43), precum și reprezentanți ai serviciilor externe de prevenire și protecție abilitate.
Această acțiune a făcut parte din prima etapă a campaniei menționate și a constat în mediatizarea, informarea, conștientizarea angajatorilor privind modul de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă. În a doua etapă, care se va desfășura în lunile aprilie - noiembrie, inspectorii de muncă vor efectua acțiuni de control pentru a verifica modul de respectare a acestor cerințe, respectiv implementarea măsurilor necesare pentru asigurarea securității și sănătatea lucrătorilor care își desfășoară activitatea în șantierele temporare sau mobile.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.