Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Taxa pe soare va fi eliminată

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că, în urma numeroaselor discuții, întâlniri și dezbateri, inclusiv prin demersuri la Comisia Europeană, taxa pe soare pentru prosumatori va fi eliminată, un proiect de OUG fiind pus în consultare publică.

Potrivit ministrului Energiei, în România sunt astăzi peste 120.000 de prosumatori, cu o putere instalată de 1.500 MW, peste cea a centralei nuclear-electrice de la Cernavodă. "Voi continua să sprijin prosumatorii, pentru că România Viitorului are nevoie de energie în 3D: descentralizată, digitalizată și decarbonizată", spune ministrul.

Pentru restul românilor, care încă nu își produc singuri energia, continuă schema de sprijin prin măsurile de plafonare-compensare. "Mai mult, reducem costul energiei electrice și gazelor naturale, ceea ce va duce, în condiții normale, la facturi mai mici pentru români și pentru companiile românești. Până acum, conform celor mai recente date publicate de Comisia Europeană, luând în calcul prețurile plafonate, nu cele din contracte, ci cele plătite efectiv de consumatori, românii au al patrulea cel mai ieftin gaz și a cincea cea mai ieftină energie electrică din UE", a mai spus Burduja.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.