Tranzacţiile cu acţiuni, doar 41 la sută din rulaj
Bursa a scăzut miercuri cu 1,07 la sută, iar volatilitatea de pe bursele vest-europene i-a determinat pe investitori să fie mai activi la tranzacţionarea altor titluri de la BVB, astfel că tranzacţiile cu acţiuni au reprezentat doar 41 la sută din lichiditatea totală, de 33,5 milioane lei.
La finalul şedinţei, indicele extins al Bursei, BET-XT, care înglobează cotaţiile primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi FP, se plasa cu 1,02 la sută sub nivelul de marţi.
Puţinii investitori prezenţi la tranzacţionare au realizat operaţiuni cu acţiuni de numai 13,7 milioane lei (3,2 milioane euro), valoare de aproape patru ori sub rulajul şedinţei precedente, de 47,3 milioane lei (11 milioane euro).
Lichiditatea totală a BVB a fost, ieri, de 33,5 milioane lei (7,7 milioane euro). Suma este cu 33 la sută sub rulajul de marţi, cifrat la 50 milioane lei (11,6 milioane euro).
Acţiunile Fondului Proprietatea au continuat să fie cele mai tranzacţionate din piaţă, cu operaţiuni de 8,3 milioane lei, iar preţul lor a scăzut cu 2,13 la sută, la 0,436 lei. Titlurile FP au asigurat, astfel, 61 la sută din rulajul pieţei acţiunilor.
La finalul zilei, un rulaj mai mare de un milion de lei mai înregistrau doar titlurile SIF Oltenia (1,5 milioane lei), iar alte zece acţiuni au consemnat schimburi de peste 100.000 de lei. Pe primele trei categorii şi pe segmentul "Internaţionale" sunt listate acţiuni emise de 78 de companii.
Sursa - Mediafax





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.