Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Mall-ul lui Lişinschi se deschide în martie 2012

Anunţat ca o investiţie de 7 milioane de euro care urma să fie inaugurată în vara acestui an, mall-ul din Micro 19 (vizavi de restaurantul „Neacşu”), cunoscut în târg şi ca „mall-ul lui Lişinschi”, mai are de aşteptat până să-şi deschidă porţile. Însă nu mult, doar până la începutul lunii martie 2012, după cum declară Andrei Lişinschi, patronul grupului Profiland.
„Am fi vrut să-l deschidem spre sfârşitul anului, cel târziu pe 1 decembrie, dar datorită unui contract comercial cu o «ancoră» care nu poate veni decât la începutul anului viitor, o să amânăm deschiderea”, spune Andrei Lişinschi.
„Ancoră” înseamnă un retailer mai mare, gen Carrefour, Real, Billa etc.. „Ca să vină mai mulţi clienţi într-un spaţiu comercial, am nevoie de o «ancoră», adică de un retailer care să atragă clienţi în magazinul respectiv. Avem un contract cu un astfel de retailer, care este în curs de semnare zilele astea, toate detaliile contractului au fost puse la punct. Dar ei au anunţat că nu pot deschide mai devreme de 15 februarie. Până îşi obţin autorizaţiile de amenajare a spaţiului şi fac modificările care cred ei că le sunt necesare, au nevoie de ceva timp. În rest, spaţiul comercial e terminat, doar că nu am dat gardul jos de acolo. În data de 24 octombrie ni s-a anunţat o comisie din partea Primăriei să anunţăm finalizarea construcţiei”, declară Andrei Lişinschi.
Întrebat dacă procedura insolvenţei deschise la INTFOR nu ar putea afecta în vreun fel contractul cu retailerul respectiv, patronului grupului Profiland a răspuns: „Contractul respectiv este pe o altă societate din grupul nostru, nu are nicio treabă cu reorganizarea INTFOR”.

Foto: Sorin Pană

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.