Licitaţia pentru Mehid, amânată
Licitaţia publică organizată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi pentru activele Mehid, societate patronată de omul de afaceri Corneliu Mangalea, nu va mai avea loc.
Licitaţia ar fi trebuit să aibă loc astăzi, la sediul DGFP, dar a fost anulată pentru că Mangalea a plătit 500.000 de lei la bugetul de stat consolidat, echivalând cu contravaloarea sechestrului pus de Finanţele Publice. Surse din interiorul DGFP Galaţi ne-au confirmat că banii intraseră deja, ieri, în contul Trezoreriei.
Astăzi ar fi urmat să fie scoase la licitaţie publică mai multe hale, terenuri, magazii, spaţii de depozitare, construcţii turnătorie şi forjă, ateliere – toate situate în incinta Mehid, de pe Bulevardul Coşbuc nr.256, cu un preţ de pornire total de peste 12,5 milioane lei.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.