Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Noi proteste gălăţene la Fisc și Statistică, urmează Casa de Pensii

„Nu noi! Nu doar noi! Nu tot noi!” este mottoul sub care salariații Direcției Județene de Statistică Galați au ieșit din noi, joi, la protest, în fața sediului instituției. A fost cea de-a cincea zi consecutivă în care statisticienii gălățeni și-au strigat nemulțumirea (și au afișat-o pe pancarte) față de plafonarea sporului pentru condiții dăunătoare la maximum 300 de lei brut.

„Marți, 8 iulie, vom merge la București, pentru a participa la un marș, din fața Institutului Național de Statistică până la Guvern, unde ne vom manifesta nemulțumirea față de Ordonanța de urgență”, ne-au spus sindicaliștii gălățeni.

Joi a fost o nouă zi de protest și pentru angajații Fiscului gălățean. Salariați ai Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) au ieșit în fața sediului, purtând pancarte pe scria „Spunem NU măsurilor ipocrite și aberante ale Guvernului!!!”.

De vineri, 4 iulie, încep și protestele sindicaliștilor din cadrul Casei Județene de Pensii Galați, afiliați la Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii. „Ultimele decizii adoptate fără dialog real, fără analiza de impact și fără transparentă demonstrează o lipsă de respect față de principiile democratice și de drepturile lucrătorilor, consfințite de legislația națională și europeană. Sporurile vizate nu reprezintă «privilegii», ci compensații legale pentru munca depusă în condiții care afectează sănătatea sau siguranța personalului,  iar plafonarea  reprezintă un afront adus celor ce asigură funcționarea în bune condiții a caselor teritoriale de pensii”, afirmă sindicaliștii.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

16 comentarii

postat de Cotizantu la sistemu ticăloșit Joi, 3 Iulie 2025 13:41 128.127.118.*** Link la comentariu

Angajati-va la privat. V-au fătat in fotolii la stat.Sunteti stastisticieni? Ati facut o statistica a rezultatelor unei asemenea politici ?.Ati ales.Platiți.Cine vreți să plătească?pensionarii?

postat de Daniel Joi, 3 Iulie 2025 13:44 86.124.201.*** Link la comentariu

Avem deficit de incasare a TVA de 30% si tocmai astia de la FISC s-au trezit sa faca proteste? Dupa ce nu-si fac treaba.. Poate ne spun si in ce conditii daunatoare lucreaza cei din imagine?

postat de Fina , cumătra , amanta , nașa . Joi, 3 Iulie 2025 14:04 108.245.201.*** Link la comentariu

Dați-i afară , dați-le afară . Nesimțirea n-are limite .

postat de Relu Joi, 3 Iulie 2025 14:07 46.97.34.*** Link la comentariu

sunt de acord cu plafonarea sporului de "conditii vatamatoare". ca folositi un PC in activitatea voastra nu inseamna ca sunteti "vatamati" ce sa mai spunem de mineri, de politisiti sau de chimisti?

postat de Lulu Joi, 3 Iulie 2025 14:25 86.124.201.*** Link la comentariu

Nu știm de ce protestează. Salariile sunt bune și dacă este sa trecem peste asta, apoi toți trebuie sa o facem. CUI NU I PLACE MUNCA LA STAT SA MEARGA LA PRIVAT , ASA O SA INTELEAGA CE ESTE MUNCA

postat de stati in casa de pensii, la munca. nu afara la tigara. acolo actioneaza antena...vatamatoare. sa va Joi, 3 Iulie 2025 14:26 128.127.118.*** Link la comentariu

la casa de pensii nu vezi antena. o fi undeva, la sute de metrii. dar sint case in fata si lateralul casei de pensii. aia primesc ceva bani. nu. o minciuna. cind stai in casa antena nu functioneaza...

postat de Camelia Joi, 3 Iulie 2025 16:39 46.97.168.*** Link la comentariu

Oare CE ANTENE va influențat gândirea și nu v-ați întrebat "OARE MERITĂM ACESTE SPORURI" pe care le primim ?

postat de Cât mai permite Guvernul acest șantaj jegos ? Joi, 3 Iulie 2025 19:19 86.120.239.*** Link la comentariu

Garantez că sunt multe persoane care le-ar lua locul dacă și-ar da demisia sau ar fi concediați pt subminarea locului de muncă.Va fi concurență pe locurile voastre de muncă si cu salariile micșorate

postat de Cuscru de cumatru vitreg Vineri, 4 Iulie 2025 02:57 86.124.202.*** Link la comentariu

Toti cei care comentati aiurea habar n-aveti ce vprbiti. Va simtiti mai bine cand improscati cu ura si puneti etichete unor oameni pe care nu-i cunoasteti in limbaj suburban? Nesimtiti sunteti voi!

postat de Ionut Vineri, 4 Iulie 2025 04:26 5.13.142.*** Link la comentariu

Si eu lucrez, la privat , la calculator si nu primesc nici un spor. De ce bugetarii se cred speciali?

postat de Dan1969 Vineri, 4 Iulie 2025 07:52 109.166.131.*** Link la comentariu

Mai "cuscru", nesimțiți sunt doar cei din familia ta,in frunte cu tine,oamenii spun adevărul din cauza salariilor și sporurilor voastre NESIMȚITE,trage acum din greu o țară întreagă,DEMIISIA!

postat de sporul de conditii vatamatoare. o mare minciuna. toti traim in aceleasi conditii. Vineri, 4 Iulie 2025 08:47 173.245.207.*** Link la comentariu

unii pensionarii pierd bani. nu-i apara nimeni. bugetarii primesc 300 roni/luna pe o minciuna care la timpul sau trebuia sa aduca voturile unde trebuia. 300 roni pe o minciuna, e putin?

postat de penibili, fara caracter Vineri, 4 Iulie 2025 08:50 173.245.207.*** Link la comentariu

oricum nimeni nu va crede cu conditiile vatamatoare. va faceti penibili in fata prietenilor, vecinilor, rudelor. da ce va pasa? bani fara numar, indiferent cum...

postat de Adrian Vineri, 4 Iulie 2025 09:47 86.124.202.*** Link la comentariu

Cu un stagiu de 40 de ani de cotizare fara o zi concediu medical mi i se taie pensia cu 10%. Am depus cerere de recalculare acum 8 luni, fara nicun raspuns. Faceti greva pentru ca munciti prea mult?

postat de bugetar cu spor de stat degeaba Vineri, 4 Iulie 2025 11:07 86.124.201.*** Link la comentariu

Daca analizati orice institutie bugetara o sa gasiti angajati sot-sotie, fiu, fiica, nepoti, veri, cumnati si alte rude. Pilele si sinecurile de partid sunt mai ceva ca mafia. Toti "sufera" de Lene.

postat de Conditia foarte daunatoare Vineri, 4 Iulie 2025 18:09 86.124.202.*** Link la comentariu

Astia de la casa de pensii sa puna mana sa calculeze pensiile restante si sa raspunda la telefon. De cine sau de ce anume va simtiti vatamati ca sa aveti tupeul sa cereti sporuri?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.