Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Gălățenii, printre campionii colectării uleiului uzat

Auchan România a anunțat colectarea a peste 1,6 milioane de litri de ulei uzat de la clienţi din întreaga ţară, începând din 2019, într-una dintre cele mai de impact acţiuni de responsabilitate ecologică din retailul românesc.

Până în prezent, peste 1,3 milioane de români au participat activ în campanie. Cantitatea totală de apă salvată de la contaminare depăşeşte 1,6 trilioane de litri, echivalentul necesarului de apă pentru supravieţuirea populaţiei Bucureştiului pentru cca 1.200 de ani, potrivit unui comunicat al companiei.

Pentru fiecare litru de ulei adus în magazinele Auchan, clienţii sunt recompensaţi cu un produs bonus.

Conform datelor centralizate din 2019 până la finalul lunii august 2025, lider în topul oraşelor cu cele mai mari cantităţi de ulei alimentar uzat colectat în reţeaua Auchan este magazinul din Satu Mare, cu peste 111.500 litri colectaţi, urmat de cele din Militari (Bucureşti), cu peste 102.900 litri, şi Galaţi, cu 97.788 litri.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.