Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cartel Alfa Galaţi: „Austeritatea oarbă nu e o soluție”

Acesta este mesajul pe care peste 25.000 de lucrători, din patru confederații sindicale, l-au trimis Guvernului la mitingul din 29 octombrie. Manifestanții au cerut respect, echitate și o viață decentă pentru toți, denunțând politicile guvernamentale care adâncesc inegalitățile, reduc puterea de cumpărare și ignoră dialogul social.

„Problemele fiscale și dezechilibrele bugetare nu provin din salariile lucrătorilor, ci din ineficiența sistemului fiscal, lipsa colectării reale și scutirile nejustificate acordate unor sectoare economice. Retorica patronală privind «costurile prea mari cu forța de muncă» este nefondată, întrucât productivitatea angajaților români a crescut constant, iar povara fiscală rămâne disproporționat de mare pentru salariați. În aceste condiții, opoziția patronatelor față de creșterea salariului minim nu are niciun fundament. De fiecare dată când s-a pus problema creșterii salariului minim, acestea s-au opus, invocând efecte dramatice asupra locurilor de muncă, efecte care nu au mai apărut niciodată prin creșterea salariului minim”, potrivit unui comunicat remis de liderul Cartel Alfa Galați, Romică Gîrneață.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Circ diversionist pt protecția bugetarilor Luni, 3 Noiembrie 2025 08:34 86.120.239.*** Link la comentariu

Unde erați acum câteva luni când Guvernul promulga Pachetul 1 de măsuri? Când ajung măsurile și la bugetari începeți să muriți de grija cetățeanului de rând?

postat de Al Paco Marți, 4 Noiembrie 2025 05:32 5.13.142.*** Link la comentariu

Acest personaj sinistru, este cunoscut pt prostituția lui politica, și pt faptul că și-a vândut sufletul...O TARFA politica, că și toți ceilalți sindicaliști. Ei nu reacționează DECAT comandă politică

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.