Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Vânzarea Liberty, la pachet cu Priza Dunării și laminorul de țevi sudate

Vânzarea Liberty, la pachet cu Priza Dunării și laminorul de țevi sudate

Remus Borza, președintele Euro Insol, administrator concordatar al Liberty Galați alături de CITR, a declarat că votul creditorilor pentru planul de restructurare modificat este așteptat până pe 10 decembrie. „Viața liberă” a intrat în posesia documentului.

„Am formalizat modificarea de plan trimisă la comitetul interministerial, creditori și Tribunalul Galați, iar pe 10 decembrie trebuie să își exprime votul privind vânzarea core-businessului, la preţ de 670 milioane de euro. Licitația vrem să o organizăm în ianuarie-februarie. Dacă nu vin la prima licitație cumpărători, o organizăm și pe a doua în martie, iar până la vânzare luăm în calcul și un contract de tolling“, a spus Remus Borza, pe 1 decembrie, pentru ZF.

Varianta actualizată a planului de restructurare a combinatului Liberty Galați a fost distribuită creditorilor, votul final al acestora fiind așteptat în zilele următoare. Conform documentului studiat de „Viața liberă”, se dorește vânzarea în bloc a activului industrial al Liberty și a laminorului Liberty Tubular Products. De asemenea, planul prevede vânzarea separată a Clubului "Sidex" și a Stadionului "Oțelul".

Conform documentului citat, în componența activului industrial sunt incluse următoarele unități: Secția de aglomerare, Furnalul 5 și Oțelăria; Laminorul de tablă groasă; Laminoarele de benzi la cald și la rece și secțiile de galvanizare și vopsire; Priza Dunării; Uzina cocso-chimică; Halda de zgură; terenurile și construcțiile din incintă, precum și toate celelalte echipamente și instalații necesare în procesul de producție.

Pierderea controlului asupra Prizei Dunării, de neconceput

Documentul prezintă succint importanța Prizei Dunării pentru Liberty: „Aceasta reprezintă sursa principală de apă brută pentru procesele industriale ale combinatului, care are nevoie de un volum semnificativ de apă pentru producția siderurgică. Orice întrerupere sau pierderea controlului asupra Prizei ar afecta grav capacitatea de operare a combinatului, punând în pericol chiar posibilitatea continuării activității.

În același timp, Priza Dunării asigură alimentarea cu apă potabilă pentru populația orașului Galați, inclusiv pentru instituții critice, precum spitale și școli. Prin urmare, este necesară protejarea acestui activ strategic și asigurarea că nu vor exista întreruperi în furnizarea apei potabile către municipiul Galați.

Astfel, cumpărătorul Combinatului Siderurgic va avea obligația furnizării în continuare a apei potabile către această regiune, ce va fi inclusă în cadrul contractului autentic de vânzare. Totodată, până la valorificare, Liberty Galați va putea încheia un contract de comodat cu Primăria Galați, dacă se va impune, în vederea asigurării furnizării apei potabile pentru municipiu”.
Conform surselor „Vieții libere”, se află într-un stadiu avansat întocmirea unui contract de comodat, deocamdată pe șase luni, între Liberty și Primăria Galați, privind Priza Dunării.

În ceea ce privește includerea în același pachet de vânzare a Liberty și Liberty Tubular Products, aceasta este justificată în document prin „strânsa interdependență” cu infrastructura și logistica acesteia din urmă, Liberty Tubular Products „neputând funcționa total independent”.

Valoarea de lichidare, 60% din cea de piață

Licitația pentru core-businessul Liberty Galați va fi publică, competitivă, cu strigare, cu preț în urcare.
„Propunem vânzarea în bloc a activelor din componența Combinatului Siderurgic Galați, prin organizarea unei licitații, având prețul de pornire de 690.153.643 de euro exclusiv TVA, reprezentând valoarea de piață a activului conform raportului de evaluare întocmit de către Darian DRS.
În situația în care activul nu este valorificat în cadrul licitației, propunem organizarea unei noi licitații având prețul de pornire de 407.124.890 de euro exclusiv TVA, reprezentând valoarea de lichidare a activului conform raportului de evaluare. Menționăm faptul ca valoarea de lichidare reprezintă aproximativ 60% din valoarea de piață”, propun administratorii concordatari.
Documentul precizează că vânzarea în bloc a activelor din componența Liberty Galați (transfer de activitate) se realizează fără colectarea TVA, atâta timp cât beneficiarul este o persoană impozabilă și continuă activitatea economică transferată. De asemenea, „activul nu se va putea adjudeca sub prețul de pornire al licitațiilor”.

Autorii planului de reorganizare menționează că patru entități și-au manifestat interesul de a investi în repornirea Liberty: UMB Steel (grupul de firme al lui Dorinel Umbrărescu), Metinvest BV (consorțiul miliardarului ucrainean Rinat Ahmetov), irakienii de la VAN Company și indienii de la Jindal. „În privința primelor două companii, reprezentanții acestora au finalizat un proces de due-diligence tehnic, prin prezența unui număr mare de specialiști în Combinat. De asemenea, reprezentanții firmei irakiene VAN Company au efectuat o vizită la Combinat, urmând a transmite la Galați în viitorul apropiat o echipă tehnică”.

Tollingul, singura soluție pentru reluarea rapidă a producției

În vederea reluării activității operaționale în cel mai scurt timp, precum și plății salariilor restante și curente, administratorii concordatari afirmă că au fost purtate negocieri în vederea încheierii unui contract de tolling. „Arătăm că Steel Mont GmbH și-a manifestat interesul în acest sens, însă nu a transmis o ofertă fermă până la data redactării prezentei”, se afirmă în document.

Conform surselor noastre, compania Metinvest a lui Ahmetov este în cele mai avansate discuții pentru acest contract de tolling.

Documentul precizează că partenerul contractual pentru tolling „va prelua integral costurile aferente reluării fluxului de producție, incluzând: costurile adiționale necesare repornirii producției; costurile variabile legate de materii prime, energie și materiale consumabile; costurile fixe legate de operare (salarii, taxe și impozite aferente salariilor, reparații, mentenanță, pază, impozite locale, obligații de mediu etc.), acestea fiind reflectate sub forma închirierii de către Liberty Galați a infrastructurii necesare desfășurării procesului de producție. Liberty Galați va beneficia de o marjă de profit aplicată la suma totală a costurilor fixe, ce urmează a fi agreată. Totodată, un element de negociere îl va reprezenta achiziționarea certificatelor CO2 de pe piață”.
„Încheierea unui contract de tolling nu va necesita o modificare ulterioară a planului de restructurare”, spun administratorii concordatari ai Liberty.

Clubul social și stadionul, vândute separat

Clubul "Sidex" și Stadionul "Oțelul" vor fi scoase separat la licitație. Prima strigare va fi de 1.076.915 euro pentru clubul social și de 3.515.797 de euro pentru stadion, adică sută la sută din valoarea de piață. Dacă prima licitație nu se adjudecă, prețurile de pornire vor coborî la 753.840 euro pentru club și 2.461.058 euro pentru stadion.

În caz de faliment, toată lumea pierde

În ipoteza eșecului implementării concordatului preventiv, alternativa optimă pentru Liberty Galați este deschiderea procedurii falimentului.
„Această alternativă este, din punct de vedere tehnic, singura variantă viabilă pentru valorificarea patrimoniului, în eventualitatea unui eșec al planului de concordat. Cu toate acestea, analiza comparativă arată că randamentele de recuperare pentru creditori în procedura de faliment sunt semnificativ inferioare celor prognozate în scenariul restructurării”, potrivit documentului.

Astfel, "prin vânzarea propusă prin intermediul acestui program de restructurare modificat, categoria creanțelor garantate (Exim Banca Românească, ANAF și Primăria Galați) își recuperează integral banii în ambele ipoteze de valorificare. De asemenea, în procedura concordatului, vor beneficia de distribuiri și ceilalți creditori, în funcție de suma obținută prin vânzare".
În schimb, în procedura de faliment, categoria creanțelor garantate (Exim Banca Românească, ANAF și Primăria Galați) își recuperează maxim 65%, iar toți ceilalți creditori nu primesc nimic, se mai afirmă în document.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

25 comentarii

postat de pensionar Joi, 4 Decembrie 2025 17:07 46.97.169.*** Link la comentariu

cum adică vanzare de terenuri ??? cand a fost vândut Sidex terenul a fost concesionat ! ce teren vinde maimuțoiul de Borza ? stadionul si clubul să le dea Primăriei că are datorii !!!

postat de Figo Joi, 4 Decembrie 2025 17:31 109.166.131.*** Link la comentariu

Dar cu angajații cum rămâne ?

postat de Omu Păiangăn Joi, 4 Decembrie 2025 17:37 86.124.202.*** Link la comentariu

Ce faceți cu Priza Dunării? Să nu ajungem ca orașul Câmpina, rămânem fără apă potabilă...

postat de Quaestio Joi, 4 Decembrie 2025 17:55 86.124.201.*** Link la comentariu

Sa faca ORICE e nevoie sa-l faca Functionabil . Stiu ca a fost injurat la greu(combinatul,si nu numai) dar...fara Locuri de munca pe termen Lung suntem morti , Orasul e mort .

postat de Camelia Joi, 4 Decembrie 2025 18:07 86.124.201.*** Link la comentariu

"In procedura de faliment Primăria Galați ecuperează maxim 65%". Restul de 35% plateste Pucheanu & cei care au semnat documentele ?

postat de Camelia Joi, 4 Decembrie 2025 18:10 86.124.201.*** Link la comentariu

Pe scurt, DE CE NU SE CONSTRUIESTE o NOUA priza a Dunarii pentru alimentarea populației orașului Galați, inclusiv pentru instituții critice ???

postat de csg 1960 Joi, 4 Decembrie 2025 19:06 89.137.226.*** Link la comentariu

Trebuie pornit cat mai urgent combinatul si e mai bine sa produca decat sa fie inchis definitiv. Producand in timp se vor recupera toate datoriile si va fi si profit. Ultimul bastion al industriei !

postat de Fox Joi, 4 Decembrie 2025 19:30 86.124.201.*** Link la comentariu

Restul Galatiului cand il vindeti?

postat de Calul e mort, hai sa facem o comisie, un plan, sa votam!! Joi, 4 Decembrie 2025 19:59 86.124.202.*** Link la comentariu

Combinatul este mort...oricât ar încerca să il fardeze. Era clar de pe vremea Arcellor că nu este sustenabil economic fluxul primar. Gândul,că a fost cândva ceva nu va da de mâncare!găsiți altceva!

postat de Cosmin Vineri, 5 Decembrie 2025 00:36 192.168.10.*** Link la comentariu

Minciuna sfruntată. Creditorii chirografari nu au primit noua variantă a așa zisului plan de restructurare, pentru a își exprima votul. Borza are interes să treacă noul plan ca să își ia în tainul

postat de Alz Vineri, 5 Decembrie 2025 02:35 192.168.10.*** Link la comentariu

Pai Clubul Sidex nu a fost vândut deja? Așa s-a anunțat.

postat de IULIAN Vineri, 5 Decembrie 2025 04:35 192.168.10.*** Link la comentariu

Cine mai trage nădejde în Combinat ori e director sau navetist

postat de materiale mai scumpe decât colosul însuși Vineri, 5 Decembrie 2025 05:03 192.168.10.*** Link la comentariu

habar nu aveți! Atât timp cât materia primă e mai scumpă decât produsul finit și cu marfă ieftina din China,combinatul nu este decât o tarla plină de materiale .

postat de Lucian Leonte Vineri, 5 Decembrie 2025 06:26 192.168.10.*** Link la comentariu

Falimentul a fost creat de guvernul Nastase si Comisia Europeana care a obligat vinzarea combinatului catre investitori de carton stabiliti de ei. Deci sa plateasca UE!

postat de florin Vineri, 5 Decembrie 2025 07:29 192.168.10.*** Link la comentariu

Deci un combinat energofag,o capacitate de producție națională a energiei electrice distrusă,acum că am terminat cu minele terminam hidro și noi vorbim de pornirea combinatului?Cînd acum importam ener

postat de florin Vineri, 5 Decembrie 2025 07:32 192.168.10.*** Link la comentariu

Combinatul este mort!Acest Borza trage de timp pt Adi lua banii!Sa dim serioși cine va baga miliarde de euro într-o gaură neagră?Care sunt șansele să produci otel mai ieftin va în Turcia?Gata să inchi

postat de florin Vineri, 5 Decembrie 2025 07:35 192.168.10.*** Link la comentariu

Orașul Galați deja este in toate topurile negative ale țării!Pina acum nu a fost nimic!Pina acum Pucheanu a stat cu mîna întinsă la guvern !Și-a permisă piardă zeci de milioane de euro din taxele comb

postat de florin Vineri, 5 Decembrie 2025 07:37 192.168.10.*** Link la comentariu

De abia din 2026 va fi frumos pt gălățeni!Cînd pe linga datoriile făcute de proeuropeni la nivelul țării vor trebui să înceapă a plăti și datoriile făcute de proeuropeanul Pucheanu pt mizeriile Galați

postat de Catalin Spiridon Vineri, 5 Decembrie 2025 07:55 192.168.10.*** Link la comentariu

Priza Dunării trebuie decuplata de combinatul siderurgic si atribuită primăriei Galați. Dacă nu se face asta, vom avea soarta județului Prahova: zero apă, că așa va fi ordonat bulbucata ;)

postat de Maxx Vineri, 5 Decembrie 2025 11:11 192.168.10.*** Link la comentariu

Cine sa cumpere o gloaba bătrână? Asta este combinatul. Ce investitii s-au facut, ce nivel de tehnologizare are? Sa fim serioasi...In alte tari se ridica furnale si laminoare de la zero.

postat de Asta e Vineri, 5 Decembrie 2025 12:57 192.168.10.*** Link la comentariu

ucc activ de vinzare! este in conservare. o conservare doar a otravurilor din pamint. in rest e pustiu.....

postat de IULIAN Vineri, 5 Decembrie 2025 14:07 192.168.10.*** Link la comentariu

În curând o să importăm aer,dacă ațî citit cartea rusul nu e prost.

postat de Dan1969 Vineri, 5 Decembrie 2025 15:14 192.168.10.*** Link la comentariu

Poate primim apă cu porția....

postat de Romportmet Duminică, 7 Decembrie 2025 07:55 192.168.10.*** Link la comentariu

De Romportmet nu spune nimeni nimic ?

postat de s.o.s. Marți, 9 Decembrie 2025 20:46 89.137.226.*** Link la comentariu

Combinatul a intrat in picaj de cand au venit astia ecologistii astia si de cand au inchis electrocentrale si ucc

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.