Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Port gălăţean modernizat, așteptăm clienți. Investiţii de 218 milioane de lei

Port gălăţean modernizat, așteptăm clienți. Investiţii de 218 milioane de lei

Modernizarea și dezvoltarea Portului Mineralier Galați, cunoscut și sub numele de Romportmet, au reprezentat un obiectiv major al Companiei Naționale Administrația Porturilor Dunării Maritime (APDM) SA Galați.

Portul Mineralier a avut până acum ca principal client combinatul siderurgic gălățean. Însă fluxul de mărfuri spre și dinspre Liberty a scăzut puternic în ultimii doi ani, astfel că APDM a decis că este necesară modernizarea portului, astfel ca acesta să-și poată diversifica activitatea și să fie capabil să deservească atât industria siderurgică, cât și alte tipuri de trafic.

Așa cum „Viața liberă” a scris, proiectul de modernizare a Portului Mineralier a fost finalizat recent, rezultat al unei investiții totale de aproximativ 218 milioane de lei cu TVA. Ca rezultat, toate cele 16 dane sunt din nou funcționale, inclusiv danele 9-16, care nu mai fuseseră utilizate de ani de zile și care au fost readuse complet în circuitul operațional. De asemenea, frontul de acostare a fost modernizat complet.

„Portul Galați este singurul port din sud-estul Europei care are atât cale ferată cu ecartament larg (1520 mm), cât și normal (1435 mm). Acest lucru reprezintă un avantaj strategic care trebuie valorificat pentru ca Portul Galați sa poată deveni un important punct de tranzit pentru mărfurile din state precum Ucraina și Republica Moldova, dar și statele din zona Mării Caspice. Portul Galați are avantajul de a fi un punct de conexiune între două sisteme feroviare (1520 mm și 1435 mm), având în același timp acces direct la transportul fluvio-maritim și cel rutier.

Portul Mineralier, ca parte componentă din Portul Galați, dispune de sectoare maritime și sectoare fluviale specializate în primiri materii prime (minereu, cocs, cărbuni, calcar) destinate combinatului siderurgic și pentru expediții de produse metalurgice (laminate) ca produs finit”, afirmă reprezentanții APDM.
Conform acestora, s-a urmărit creșterea calității serviciului oferit operatorilor de transport naval, prin modernizarea infrastructurii și suprastructurii porturilor dunărene și maritime situate pe TEN-T Core. Obiectivul general a constat în modernizarea și extinderea infrastructurii operaționale din Portul Mineralier Galați, cu un impact pozitiv asupra economiei locale și naționale.

Proiectul finalizat de APDM Galați a avut și mai multe obiective secundare. Printre acestea au fost creșterea gradului de siguranță în operarea portuară și a capacității de descărcare și depozitare datorită extinderilor realizate. S-a mai urmărit creșterea capacității de operare portuară prin asigurarea unei interconectări eficiente între transportul fluvial și cel terestru, prin modernizarea rețelelor de utilități și prin dotarea cu echipamente moderne, precum și diversificarea tipurilor de mărfuri ce pot fi operate în port.

Dispunând atât de dane fluviale, cât și maritime, așteptările sunt ca Galațiul, prin Portul Mineralier, să devină - cum spuneam - un punct strategic de tranzit pentru mărfurile din Ucraina și Republica Moldova, în special, dar și din alte state. Rămâne să vedem rezultatele.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

10 comentarii

postat de IULIAN Miercuri, 11 Februarie 2026 17:04 89.137.30.*** Link la comentariu

Nu înțeleg sau poate m-am rablagit eu,privatizarea Combinatului s-a facut pe toate activele,nu permite rubrica să le înșir,cum de Portul Mineralier a ajuns la APDM ?..ultima oară era ArcelorMittal

postat de Gao 5g Miercuri, 11 Februarie 2026 18:23 86.124.200.*** Link la comentariu

Numa cosc si minereu aveti in cap !

postat de Dorel Miercuri, 11 Februarie 2026 19:36 186.120.115.*** Link la comentariu

Portul Galati are "2 sisteme feroviare" in Bazinul Nou si in Docuri... atat s-a putut...

postat de IULIAN Miercuri, 11 Februarie 2026 21:21 89.137.30.*** Link la comentariu

Port Bazinul-Nou luat de escrocul Găvăneanu nu vreți voi să știți câti bani a furat cu Metaltrade.Dumnezeu sâ-l iepure.

postat de IULIAN Miercuri, 11 Februarie 2026 21:59 89.137.30.*** Link la comentariu

Nu mă înțelegețî greșit, combinatia ArcelorMittal a fost punctul maxim pentru Combinat,acum urmează decăderea care va dura încă 5-6 ani. Până la urmă și Dumnezeu a venit pe Pământ dar a fost omorât.

postat de cetatean Joi, 12 Februarie 2026 06:18 213.177.4.*** Link la comentariu

Acum sa ne " rugam " sa distruga portul Odessa rusii ca sa aiba si portul activitate . Nu zic cu rautate dar cand Odessa era " restrictionata " aproape totul trecea pe la noi .

postat de Cetatean Joi, 12 Februarie 2026 11:15 78.96.85.*** Link la comentariu

Parca vorbiti de Las Vegas. APDM ul a facut magarii permanent, impreuna cu AFDJul . In port s au mau sifonat niste bani, unde tb acostate vasele. Praful s a ales. Bani furati. SA VEDEM CE ISE CU ACES

postat de praslea cel parlit Joi, 12 Februarie 2026 12:42 81.12.150.*** Link la comentariu

cand unii e destepti mai bine ar tacea...APDM administreaza porturile, SIdex era utilizator sau chirias...off e greu cu stiinta, dar pareri avem 1000

postat de Molul si cu polul Joi, 12 Februarie 2026 12:48 81.12.150.*** Link la comentariu

Dadada!!!! Ilf si Petrov ai dreptate. Dar mai e si ala cu cosc, desi la stupizenie Iulian e greu de combatut! Deh...”Viata e greu! Nu toti poate!”

postat de gushpi Duminică, 15 Februarie 2026 03:58 86.120.239.*** Link la comentariu

Fiți fericiți, giurgiulesti numa ce fu cumpărat de Constanța...

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.