Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

UPDATE. Liberty nu și-a găsit cumpărător la prima licitație. Comunicatul administratorilor concordatari

UPDATE. Liberty nu și-a găsit cumpărător la prima licitație. Comunicatul administratorilor concordatari

Într-un comunicat de presă remis de administratorii concordatari ai combinatului gălățean, Euro Insol și CITR, cu titlul „Cinci investitori strategici au achiziționat caietul de sarcini în cadrul licitației pentru Combinatul Siderurgic Galați”, se afirmă următoarele:

„Licitația pentru valorificarea Combinatului Siderurgic Galați și a secției Tubular, organizată de consorțiul administratorilor concordatari Euro Insol și CITR, s-a încheiat astăzi, după un amplu proces de promovare și de dialog cu investitori strategici din industria siderurgică la nivel internațional.

În urma procedurii, cinci investitori strategici din Europa și Asia au achiziționat caietul de sarcini, o parte dintre aceștia efectuând deja vizite la combinat.

Procesul de valorificare a activului a fost susținut de o campanie extinsă de promovare și identificare a potențialilor investitori strategici. În acest sens, au fost prezentate oportunitățile investiționale către jucători relevanți din industria siderurgică și către investitori instituționali la nivel global. Demersurile au inclus contactarea directă a 13 investitori care își manifestaseră anterior interesul, precum și transmiterea de informații către ambasadele cu care România are relații economice. Totodată, oportunitatea investițională a fost prezentată principalelor 40 de fonduri de investiții active în domeniul siderurgic și celor mai mari 30 de companii siderurgice din India, regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa - n.r.) și America, precum și principalelor organizații siderurgice din SUA și EMEA.

Campania a inclus apariții în media din România și din afara granițelor, dar și o promovare internațională prin platforme de social media, targetată către executivi de top din companii siderurgice majore și investitori specializați, generând milioane de afișări și contribuind la creșterea vizibilității activului pe piețele internaționale”.

„În ultimul an, compania a fost stabilizată astfel încât să nu intre în faliment, iar astăzi vorbim despre un activ bine conservat, pregătit pentru a fi preluat de un investitor strategic care să îi valorifice potențialul industrial. În plus, interesul concret al celor cinci investitori care au achiziționat caietul de sarcini ne arată că există premise reale ca acest proces să se finalizeze cu succes și într-un calendar rezonabil, astfel încât combinatul să-și recapete rolul de pilon economic important pentru regiune. Sunt convins că următoarele etape vor confirma acest potențial”, a declarat Remus Borza, președinte Euro Insol, citat în comunicat.

„Interesul manifestat de investitori confirmă că acest activ industrial rămâne relevant la nivel european. Dincolo de infrastructura și capacitățile industriale, unul dintre cele mai valoroase atuuri ale combinatului este forța de muncă specializată care există aici. Competențele tehnice, experiența acumulată în ani de activitate și cultura industrială a acestei echipe reprezintă un capital strategic pentru orice investitor care dorește să repornească și să dezvolte producția. Tocmai de aceea, în dialogul pe care l-am avut cu investitorii, interesul pentru resursa umană a fost constant menționat ca un element esențial al potențialului combinatului», a declarat Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO CITR”, citat de asemenea în comunicat.

„În perioada următoare, procedura de licitație va continua conform etapelor stabilite, iar administratorii concordatari vor menține dialogul cu investitorii interesați și vor continua promovarea activului pentru identificarea investitorului optim. Totodată, Comitetul Interministerial va fi informat cu privire la demersurile realizate și la concluziile rezultate în urma procesului de promovare și licitație.

În luna februarie, modificarea Planului de restructurare al Liberty Galați, propusă de consorțiul administratorilor concordatari Euro Insol și CITR, a fost aprobată de Tribunalul Galați, decizie care a deschis calea către valorificarea activelor combinatului siderurgic și către atragerea unui investitor strategic”, se afirmă în finalul comunicatului remis astăzi, 12 martie, de administratorii concordatari ai Liberty Galați.

***

Știrea inițială

Combinatul siderurgic Liberty Galaţi nu şi-a găsit cumpărător la licitaţia internaţională de joi, 12 martie, urmând să fie organizată o nouă licitaţie, la un preţ apropiat de valoarea de lichidare.

„Nu avem cumpărător la acest preţ de aproape 700 milopane de euro. Vom încheia un proces verbal că nu a depus nimeni garanţia. Le propunem creditorilor o nouă licitaţie, la un preţ mai mic, dar nu mai mic decât valoarea de lichidare, de 400-450 milioane de euro”, a spus, pentru Ziarul Financiar (ZF), Remus Borza, preşedintele Euro Insol, administratorul concordatar al Liberty Galaţi, alături de CITR.

Conform acestuia, au cumpărat caiete de sarcini MetInvest (Ucraina), controlată de miliardarul Rinat Ahmetov, antreprenorul Dorinel Umbrărescu (UMB Grup), compania siderurgică turcă KMC, o companie din Grecia și doi investitori din India: JSW, cel mai mare producător de oţel  din India, şi Jindal Group.

„Acum totul depinde de decizia creditorilor şi a comitetului interministerial”, a mai spus Remus Borza, pentru ZF.

Vom reveni.

CITEȘTE ȘI Prima licitație din istoria combinatului siderurgic de la Galați

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

18 comentarii

postat de IULIAN Joi, 12 Martie 2026 08:57 89.137.30.*** Link la comentariu

Vă mai amintiți de Lolek și Bolek?..perioada în care eram invadați vara de Polski Fiat care trăgeau o rulotă de 2 ori cât mașina și făceau bișniță la nudiști?...Sobieski și românii,bravo Polonia!

postat de Asta inseamna sa fii MAFIOT! Joi, 12 Martie 2026 08:58 89.124.11.*** Link la comentariu

Bun nenea Borza. Sa tii cuminti 3000 de muncitori neplatiti de 5 luni, sa tii in lesa liderii de sindicat, sa supui conducerea combinatului, sa spui ca ai 20 de ofertanti si sa se prezinte... ZERO.

postat de Gao Joi, 12 Martie 2026 09:00 109.166.130.*** Link la comentariu

Nu va fie frica, conbinatul pică!

postat de Un siderurgist Joi, 12 Martie 2026 09:05 84.232.141.*** Link la comentariu

Fara indieni, iam vazut cine sunt si nici acest ahmetov, ce ar tebui sa si ajute tara, ce cerseste prin lume. Chiar de ar lua mai putin, e preferat acest Umbrarescu ce a demonstrat ca e cel mai serios

postat de Mihai Gradinaru Joi, 12 Martie 2026 09:20 93.205.188.*** Link la comentariu

Nu știți ca asa se auzea si cand l a pornit pentru o luna ca vin investitori sa vadă ca e funcțional dupa sa auzim ca a fost la misto sa dea speranțe la creditori , povestea se repeta cu muncitorii

postat de Concordaci cu grade. Joi, 12 Martie 2026 09:22 89.111.28.*** Link la comentariu

Borza critica muncitorii ca au incasat si nu au facut saibe. S-a implinit un an de cand a descalecat la Galati, a incasat regeste in schimbul unor saibe rebut.

postat de Mihai Gradinarul Joi, 12 Martie 2026 09:27 93.205.188.*** Link la comentariu

Vreti bani,renuntati la paza eu inteleg ca mai aveți un an pana la pensie dar din cauza voastră pierdem drepturile, multe drepturi s a pierdut in combinat din cauza la pensionari si pupincuriști!

postat de Manipulare Joi, 12 Martie 2026 09:35 37.203.37.*** Link la comentariu

Vestile bune: Concordaciul 1, Remus B: Salariile se vor plati la sfarsitul lui Martie. Concordaciul 2, Paul C: Salariile se vor plati la sfarsitul lui Aprilie. Pare ca isi cam bat maciuca de noi.

postat de Blade Joi, 12 Martie 2026 09:37 89.136.6.*** Link la comentariu

Treaba romaneasca...Trebuia anuntat dinainte ca nu va avea loc o alta licitatie. Sa vezi cum se sarea cu banu' atunci, daca lichidatorul nu lasa loc la interpretari. Borza este un panblicar si un hoț!

postat de Hermann Joi, 12 Martie 2026 09:58 5.13.134.*** Link la comentariu

E de înțeles. Orice cumpărător caută să achiziționeze ceva la un preț convenabil. Iar dacă ne gândim la datorii și nivelul său tehnologic, mi-e că ofertele cumpărătorilor vor fi derizorii.

postat de IULIAN Joi, 12 Martie 2026 10:40 89.137.30.*** Link la comentariu

Corect Hermann, nimeni nu aduce mortul în casă după ce a fost îngropat...totuși cei care l-au îngropat sunt în viață și liberi,trebuie trași de clopoței însă nu știu cum.

postat de Costel Joi, 12 Martie 2026 10:53 213.177.6.*** Link la comentariu

Nu vrem să mai auzim de indieni !!!

postat de Ciocofleandra Joi, 12 Martie 2026 12:27 213.233.114.*** Link la comentariu

Stați liniștiți, simt că la următoarea licitație va apărea un cumpărător din AMERICA, în urma vizitei lui FOTEA și gașca lui de oameni de afaceri locali aleși pe sprânceană! .. ;))

postat de Quaestio Joi, 12 Martie 2026 14:10 86.124.200.*** Link la comentariu

Paguba lasata de Ciolacu(Psd) - mai bine zis combinatia cu indianu' - o sa fie f.f greu de recuperat . Cumparatorul plateste la (aproape)Valoarea Reala ...fara 'bagaje' din trecut .

postat de Met invest va aștepta prețul corect . Îl va folosi pentru refacerea Ukrainei după razboi Joi, 12 Martie 2026 14:21 109.166.129.*** Link la comentariu

Nici unul dintre ei nu are banii de achiziție + repornire. Este prea mare pentru UMB! Met invest are capacitate financiară. Însă se lovește de realitatea războiului(minele închise în UKR)

postat de IULIAN Joi, 12 Martie 2026 15:25 89.137.30.*** Link la comentariu

Vă zic o treabă,mai e de furat cel puțin 6-7 ani însă combinatul care a fost nu mai poate fi recuperat...doar dacă vin chinezii sau turcii să construiască unul nou,jur că spun adevărul.

postat de ss Joi, 12 Martie 2026 16:14 86.124.202.*** Link la comentariu

Ajunge pe mana alora care au cumparat si Electrocentrale.....conform obiectului de activitate, dam un leu si castigam vreo 4-5 ca e marfa de taiat! Trista soarta pt combinat, precum orasul!

postat de dsf1 Joi, 12 Martie 2026 17:27 89.137.226.*** Link la comentariu

China nu ?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.