Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Scumpirea agresivă a combustibililor nu poate fi preluată de mediul de afaceri

Scumpirea agresivă a combustibililor nu poate fi preluată de mediul de afaceri

În condițiile în care cotațiile petrolului le-au depășit cu 40% pe cele anterioare izbucnirii războiului, iar previziunile de depășire a pragului de 10 lei/litru la pompă au devenit certitudini, Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR) solicită intervenția Guvernului pentru protejarea activităților economice și a angajaților.

Dacă țări ca Ungaria sau Croația au reacționat rapid, plafonând prețul maxim la carburant, dacă Austria a anunțat oficial reducerea temporară a taxelor la benzină și motorină, cu limitarea marjelor comercianților, pentru a stabiliza prețurile, România nu poate să rămână indiferentă la nivelul înalt al prețurilor ce afectează mai multe sectoare sensibile la variațiile de preț ale carburanților. În plus, prețul de referință al gazelor naturale a trecut de 67 de euro/MWh, mai mult decât dublul prețului de la momentul anterior declanșării războiului, potrivit unui comunicat remis de CAIR.

„Această creștere agresivă a costurilor combustibililor nu poate fi preluată de mediul privat, în funcție de activitate și categoria de produse estimându-se creșteri de prețuri de 15-25%. În condițiile în care statele europene iau măsuri rapide pentru compensarea acestor creșteri, pentru a rămâne competitive unele firme românești vor fi nevoite să recurgă la disponibilizări, care vor duce implicit la o creștere a poverii pe bugetul țării, dar și la imposibilitatea respectării angajamentelor contractuale”, potrivit documentului citat.

Cristian Erbașu, președintele CAIR, solicită ca problema să fie analizată cu celeritate, în dialog cu reprezentanții mediului de afaceri şi cu organizațiile patronale reprezentative.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

4 comentarii

postat de Specula balcanica Sâmbătă, 21 Martie 2026 04:59 78.96.84.*** Link la comentariu

Specula cu preturile petrolului si a carburantilor aflati deja in stoc. Specula cu acordul si participarea directa a statului.

postat de Oricât de scumpă e motorina noi tot de 100 punem numai sa nu stea roata Sâmbătă, 21 Martie 2026 05:16 128.127.119.*** Link la comentariu

Ce contează că se scumpesc toate in jurul nostru? Cui ii pasa de poluare, aglomerație și de "alții" in general. Noi sa fin bine, in drum spre "servici" platit cu minim pe economie + la negru.

postat de Joha Sâmbătă, 21 Martie 2026 05:44 86.120.239.*** Link la comentariu

Statul român nu și-a protejat niciodată cetățenii,statul român a fost în stare să creeze întotdeauna o stare de manipulare și minciună doar pentru a însuma bani la pușculița golită de ei prin japca.

postat de Sau călare pe măgar .. dar și ăla consumă .. Sâmbătă, 21 Martie 2026 15:44 108.245.201.*** Link la comentariu

Dați-o și voi ca la Fred si Barney … scoateți picioarele prin praguri .. și … yaba daba duuuuuuu

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.