Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Dacă e septembrie, e zi liberă la ENGIE. Toate centrele, închise pe 11

Dacă e septembrie, e zi liberă la ENGIE. Toate centrele, închise pe 11

Toate centrele de relații cu clienții ENGIE din țară, inclusiv din Galați, vor fi închise vineri, 11 septembrie, cu excepția punctului de vânzare din Băneasa Shopping City, anunță compania.

Așa că, dacă nu vreți să bateți drumul până la București special pentru o factură sau orice alt aspect legat de relația cu ENGIE, vineri veți avea la dispoziție doar canalele de comunicare online și aplicația mobilă.

Nici serviciul de call-center național nu va funcționa pe 11 septembrie.

„Ziua de 11 septembrie este liberă pentru angajații companiei, conform prevederilor contractului colectiv de muncă în vigoare”, afirmă ENGIE într-un comunicat.

Prevăzută în contractul colectiv al companiei, ziua liberă din septembrie nu are o dată fixă și se pare că nu marchează o sărbătoare anume. E o zi liberă „random”, cum ar zice unii, care pică de preferință în prima jumătate a lunii, dar de fiecare dată într-o zi de vineri.

Anul trecut, „liberul” a fost pe 12 septembrie, în 2023 a fost pe 8 septembrie. Anul acesta, va fi pe 11.

Începând de luni, 14 septembrie, toate serviciile companiei revin la programul normal.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Consumator de Engie Joi, 10 Septembrie 2026 03:56 86.120.239.*** Link la comentariu

Pai, înseamnă că nu ne mai dau gaze și energie pentru o zi? Sau ni le da gratuit?!?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.