Negocierile pentru vânzarea Liberty vor începe de la prețul de lichidare

După eșecul celor două licitații organizate pentru vânzarea activelor combinatului siderurgic Liberty și ale laminorului Liberty Tubular Products, consorțiul administratorilor concordatari, format din Euro Insol SPRL și CITR, mizează totul pe o vânzare prin negociere directă, însă pornind de la un preț redus la un sfert din cel inițial.
La prima licitație, cu un preț de pornire de 709 milioane de euro, nu a venit nimeni. La a doua licitație, la care prețul de pornire a fost scăzut la 463 milioane de euro, nu a venit, de asemenea, nimeni.
În consecință, a treia încercare constă în vânzarea prin negociere directă cu cel puțin trei investitori interesați: UMB Steel, Metinvest și Jindal. Iar prețul de pornire va fi din nou redus. Va fi o valoare foarte mică, practic se dă combinatul de pomană, dar cel mai important este să vină un investitor care să repornească activitatea, ne-au spus surse de pe platforma siderurgică gălățeană.
Administratorul concordatar Remus Borza a declarat pentru „Viața liberă” că negocierile vor începe de la valoarea de lichidare, un preț total de 181 milioane de euro. Din acesta, 169 milioane de euro sunt pentru combinatul Liberty, iar 12 milioane de euro, pentru laminorul Liberty Tubular Products.
Votul creditorilor, pe 21 septembrie. Decizia Tribunalului, pe 23
Primul pas, cel al întocmirii noului plan de reorganizare, a fost finalizat. Acesta are ca noutate vânzarea prin negociere directă cu un investitor identificat, pornind de la valoarea de lichidare.
Administratorii concordatari au notificat deja cei peste 1.000 de creditori ai combinatului. Acestora li s-au comunicat noul plan de reorganizare pentru Liberty și Liberty Tubular Products, graficul de plăți, planurile de restructurare și testul creditorului privat prudent, realizat de compania de evaluare Darian.
„Suntem optimiști că vom avea mai mulți ofertanți și că în două luni vom avea un nou investitor, care să vină cu capital de lucru pentru repornirea Combinatului în flux integrat: fontă, oțel și laminoare”, ne-a spus Remus Borza.
Cei mai mari creditori ai Liberty sunt două entități ale statului român, ANAF și Exim Banca Românească, care au de recuperat creanțe în valoare de peste 400 de milioane de euro. Suma reprezintă mai mult decât dublul prețului de la care va porni negocierea directă.
Votul creditorilor pe noul plan de reorganizare este programat pe 21 septembrie. Conform surselor noastre, dacă Exim este de acord, planul trece.
Două zile mai târziu, pe 23 septembrie, se va merge la Tribunalul Galați pentru a fi omologată noua propunere a administratorilor concordatari.





Oricine îl va cumpăra se va procopsi și cu datoriile. Care vor fi plătite tot din munca angajaților.
Faceți de 40 de zile chemați și un popă poate pe Casian că se pricepe și faceți aeroportul lui Pucheanu sau bază NATO
Acum e acum . Daca nici la pret minim nu il ia Nimeni - ucraineanul , turcul , umbrarescu , etc - inseamna ca tot ce am vazut a fost o Farsa . Dar oare cumparatorul il va Reporni ?
O dată furaciunea de sute de milioane cu Exim Bank iar a doua oara părândaratul pentru a îl cumpără pe nimicToată această "procedură" de vanzare nu este o întâmplare...face parte din plan!
CSG trebuie salvat cu orice pret si sa înceapă să producă oțel pentru autostrazi, poduri, nave maritime, eoliene, macarale si tot ce are tara nevoie. Statul român este obligat să preia CSG!
Combinatul nu va mai porni niciodată. Produsul final nu acoperă costurile de productie.Nu vă mai păcăliți.Nu poți vinde tablă cu 5 kei când producția ei costă 15 lei.
Prețul minim plus...datoriile de peste 400 mil euro! Datoriile au fost făcute de cei care vor să cumpere?!? Datoriile să le achite cei care le-au făcut!
"'Fonta, otel, laminoare" . Borza bate câmpii...Fluxul primar e ca și inchis.
Imi pare foarte rau sa o spun dar combinatul nu mai exista. E doar laminor si o gramada de teren cu infrastructura industriala veche. Atat.
Dati banii la siderurgisti ca de abia mai rezista barul ala de la general nu mai are lumea bani de bautura
Singurul care mai mult ca sigur l-ar reporni,daca il cumpara este Umbrarescu,ceilalti vor doar sa-l valorifice la fir vechi.
Singurul care mai mult ca sigur l-ar reporni,daca il cumpara este Umbrarescu,ceilalti vor doar sa-l valorifice la fier vechi.
Eu nu inteleg de unde atata cu umbrarescu sa il ia el ca il porneste si altele sunteți frati cu el de ii faceți atata reclama ,toți isi vad interesul in viata
De acord. Umbraresu are acum Otelu Rosu unde a investit in cuptor electric si laminor. Adica din fier vechi retopit. Exact de asta are nevoie. Si ramane si cu mult teren pentru fotovoltaice etc