Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cum pot gălățenii să-și reducă facturile la energie

Cum pot gălățenii să-și reducă facturile la energie

Odată cu creșterea costurilor la utilități, găsirea unor soluții pe termen lung pentru reducerea facturilor la energie electrică și încălzire a devenit o prioritate atât pentru administrațiile locale, cât și pentru asociațiile de proprietari. În acest context, județul Galați beneficiază de o alocare financiară de 7.749.685 de euro prin Programul Tranziție Justă, bani destinați exclusiv dezvoltării comunităților de energie regenerabilă.

Elementul de noutate al acestui apel de finanțare constă în faptul că inițiativa nu depinde exclusiv de autoritățile locale. Cetățenii, asociațiile de locatari și întreprinderile mici se pot organiza independent pentru a accesa fonduri nerambursabile ce acoperă până la 98% din valoarea investițiilor.
Un detaliu important pentru județul nostru este faptul că prima Comunitate de Energie din Surse Regenerabile din România, înscrisă oficial în registrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), a fost înființată chiar la Galați — Asociația Comunitatea Portului.
Pentru a clarifica ce înseamnă o comunitate de energie, cum se pot reduce facturile și ce pași trebuie urmați, am discutat cu Andrei Crăciun, coordonator de campanii în cadrul organizației Greenpeace România.

Ce este o comunitate de energie și cum funcționează?

Conceptul de „comunitate de energie” presupune asocierea mai multor persoane fizice, asociații de proprietari sau chiar autorități locale cu scopul de a produce, consuma și gestiona energie din surse regenerabile în beneficiu comun.
„În România, cel puțin cinci membri (care pot fi persoane fizice, autorități locale, întreprinderi mici și mijlocii, asociații sau fundații) se pot organiza într-o entitate cu personalitate juridică, al cărei obiectiv principal este să le ofere avantaje de mediu, economice sau sociale. Ulterior, aceasta se înregistrează în Registrul național al comunităților de energie, printr-o procedură relativ simplă.”, explică Andrei Crăciun.
Reprezentantul Greenpeace a oferit și câteva exemple concrete de aplicare a acestui concept în viața de zi cu zi: „De exemplu, cinci vecini pot înființa o comunitate de energie pentru a produce energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice și a beneficia împreună de aceasta. O asociație de proprietari poate organiza un proiect prin care să producă energie pentru consumul părților comune ale blocului sau pentru locuințele membrilor. La fel, locuitorii unei comune se pot organiza, singuri sau împreună cu primăria, pentru a produce energie destinată gospodăriilor, școlii sau altor clădiri publice.”

Reducerea costurilor la utilități

Impactul financiar asupra bugetului fiecărei familii depinde de mai mulți factori tehnici, cum ar fi suprafața disponibilă pe terasa blocului sau pe terenurile din jur, capacitatea instalației alese și numărul de gospodării participante.
Cu toate acestea, specialiștii arată că un proiect bine dimensionat poate acoperi o parte semnificativă sau chiar întreaga cantitate de energie electrică consumată de un bloc de locuințe pe parcursul unui an. De asemenea, proiectele pot include baterii pentru stocarea energiei generate în timpul zilei sau pompe de căldură pentru eficientizarea sistemului de încălzire.

Contribuție proprie de doar 2% din partea locatarilor

Fondurile europene alocate județului Galați acoperă 98% din cheltuielile eligibile ale proiectului, contribuția proprie a beneficiarilor fiind de doar 2%.
Conform calculelor financiare, pentru un bloc cu 40 de gospodării participante, proiectul poate beneficia de un buget de până la 400.000 de euro, caz în care contribuția proprie a locatarilor este de 8.000 de euro în total (ceea ce reprezintă o medie de aproximativ 200 de euro per gospodărie).
Referitor la investițiile ce pot fi realizate din acești bani, Andrei Crăciun a arătat că gama de opțiuni este extrem de variată:
„Sunt eligibile panourile fotovoltaice, bateriile de stocare, pompele de căldură și toate echipamentele necesare funcționării lor, de la invertoare și contoare inteligente până la sisteme de management al energiei. Panourile pot fi instalate pe blocuri, clădiri publice sau alte spații disponibile, inclusiv terenuri. Finanțarea poate acoperi și infrastructura necesară pentru transportul energiei de la locul de producție la cel de consum, precum și activitățile de sprijin pentru înființarea comunităților de energie.”

Galațiul, pionier în registrul ANRE

Deși la nivel național cadrul legislativ este la început, Galațiul a consemnat deja primul exemplu practic din țară.
„Chiar Galațiul este primul exemplu la nivel național: Asociația Comunitatea Portului a devenit, în septembrie 2026, prima Comunitate de Energie din Surse Regenerabile înscrisă în registrul ANRE. În prezent, sunt două comunități înregistrate la nivel național, dar există interes din partea cetățenilor și ne așteptăm ca numărul lor să crească”, a punctat Andrei Crăciun.
Acesta a ținut însă să facă o clarificare importantă între actele administrative și investiția propriu-zisă:
„Trebuie să facem diferența între înregistrarea unei comunități și realizarea proiectului energetic propriu-zis. După înregistrare urmează etapa de dezvoltare: identificarea soluției tehnice, obținerea finanțării și instalarea echipamentelor. În România suntem încă la începutul acestui proces, iar lecția principală este că oamenii au nevoie de îndrumare și asistență. Interesul și nevoia există, dar este important ca cetățenii să primească sprijin pentru a înțelege pașii necesari, a se organiza și a accesa finanțarea disponibilă.”

Ghidul pașilor practici pentru asociațiile de proprietari

Sesiunea oficială de depunere a proiectelor este programată în perioada 30 septembrie 2026 – 31 martie 2027. Deoarece pregătirea documentației tehnice necesită timp, primul pas constă în organizarea cetățenilor.
„Primul pas este ca oamenii interesați să se organizeze în jurul unei idei comune și să stabilească de ce au nevoie: unde pot instala panourile, câte gospodării vor participa și ce consumuri vor să acopere. Apoi, trebuie înființată comunitatea de energie și pregătit proiectul tehnic, împreună cu documentele necesare pentru cererea de finanțare”, a arătat reprezentantul Greenpeace.
Procesul presupune câteva etape administrative, însă cetățenii nu sunt lăsați singuri în fața birocrației. „Ghidul prevede costuri pentru consultanța necesară pregătirii documentației și managementului proiectului. Astfel, comunitățile pot apela la specialiști pentru a le ajuta să pregătească și să gestioneze proiectul. Un prim pas practic este să discute cu primăria și să caute sprijinul organizațiilor și specialiștilor care lucrează în domeniul energiei”, a adăugat Andrei Crăciun.
În încheiere, reprezentantul Greenpeace le transmite gălățenilor un îndemn direct la acțiune: „Le recomandăm cititorilor să urmărească acest subiect și să fie curioși. Să se informeze, să discute cu vecinii și să vadă dacă pot dezvolta un proiect împreună. Ca surse de informare, pot cere detalii de la Ghișeele Unice de Eficiență Energetică, de la primării și de la ONG-urile din domeniu. Ne pot contacta oricând și pe noi, la Greenpeace România. De asemenea, îi încurajăm să urmărească atelierele și evenimentele de informare organizate în perioada următoare.
Cel mai important este să facă primul pas și să nu creadă că trebuie să știe totul de la început. Există sprijin și resurse, iar o idee discutată astăzi cu vecinii poate deveni un proiect care să le reducă facturile pe termen lung.”

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TD

Articole înrudite

3 comentarii

postat de IULIAN Duminică, 25 Octombrie 2026 14:59 89.137.30.*** Link la comentariu

Vă zic eu cum stau lucrurile,mâncăm fasole ca mexicanii, punem o morișcă la fund și încărcăm o baterie(subvenționată) cu acces în sistemul național energetic.

postat de De ce credeți că marketurile cum e Penny si-au cumpărat propriul transformator? Duminică, 25 Octombrie 2026 18:00 86.120.239.*** Link la comentariu

Să își cumpere asociațiile de proprietari transformator de 20kv ca sa plătească doar energia de medie tensiune care e 20 bani/kwh.

postat de Mihai Luni, 26 Octombrie 2026 08:32 2.86.155.*** Link la comentariu

e o sansa sa fim independenti

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.