Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Combinatul, condus de directorul tehnic după demisia directorului general

* Francezul Eric Remisz a părăsit ArcelorMittal Galaţi la numai patru luni de la numirea în funcţia de director general *

„Eric Remisz, director general al ArcelorMittal Galaţi, şi-a anunţat decizia de a demisiona din funcţie din cauza unor motive personale, care nu au putut fi evitate. Bruno Ribo, actualul director tehnic al ArcelorMittal Galaţi, va prelua majoritatea responsabilităţilor lui Eric Remisz, până când va fi numit un nou director general”, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al companiei siderurgice, Dorian Dumitescu.

 „Regretăm faptul că Eric a fost nevoit să ia această decizie, dar o respectăm şi am hotărât să îi aprobăm cererea de eliberare din funcţie, fără preaviz, pentru a-i permite să se ocupe de acele chestiuni care necesită întreaga sa atenţie”, a afirmat directorul Diviziei de Produse Plate pentru Europa de Est a ArcelorMittal, Sanjay Samaddar, comentând demisia lui Remisz.

Venit din afara Grupului, Eric Remisz a fost numit în funcţia de director general al combinatului gălăţean în urmă cu patru luni, în octombrie 2011, înlocuindu-l pe conaţionalul său, Thierry Le Gall. În trecut, Remisz a condus compania Apa Nova din Capitală.

Francezul Bruno Ribo, cel care a preluat conducerea ArcelorMittal Galaţi până la desemnarea de către Grup a viitorului director general de aici, deţine portofoliul de director tehnic al combinatului local din noiembrie 2009. De profesie inginer, Bruno Ribo şi-a început cariera în anul 1989 la compania franceză Usinor. În 2001, Usinor a fuzionat cu Arbed (Luxembrug) şi Aceralia (Spania), formând Arcelor, care în 2006 a fuzionat cu Mittal Steel, formând ArcelorMittal. Bruno Ribo a mai lucrat în Spania, în Turcia şi în Africa, înainte de a sosi în România. El s-a născut în anul 1963.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.