Încercarea de conciliere a conflictului de la Ţevi Sudate a eşuat
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) a încercat ieri, fără succes, să pună capăt conflictului de muncă deschis de reprezentanţii salariaţilor de la ArcelorMittal Tubular Products, fosta secţie de ţevi sudate din combinatul siderurgic, în februarie, după eşuarea negocierilor salariale cu administraţia. „Nu s-a reuşit concilierea. Mai sunt două etape: medierea şi arbitrajul. Dacă reprezentanţii salariaţilor nu apelează la ele, urmează greva”, a declarat, ieri, la finalul şedinţei de conciliere, şeful ITM, Ionel Petrea.
Reprezentanţii salariaţilor de la ArcelorMittal Tubular Products, care îşi menţin revendicările salariale, vor decide în perioada imediat următoare dacă vor continua pe calea dialogului sau vor intra în grevă. „Mâine (marţi, n.r.) vorbesc cu oamenii. Nu le voi recomanda medierea şi arbitrajul, pentru că sunt fără sorţi de izbândă. Să vedem, însă, ce vor hotărî ei”, a declarat, ieri, liderul Sindicatului Solidaritatea al Metalurgiştilor, Gheorghe Tiber.
Potrivit lui Tiber, cei 170 de lucrători de la ArcelorMittal Tubular Products cer majorarea salariilor cu 100 de lei şi a celor două prime anuale cu 50 de lei, în timp ce administraţia susţine că nu le poate oferi decât bonusuri.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.