ARR aşteaptă propuneri de la operatori pentru noul program de transport interjudeţean
* Termenul limită este 1 septembrie
Operatorii de transport rutier de persoane mai au la dispoziţie o săptămână pentru a înainta Autorităţii Rutiere Române (ARR) propuneri pentru întocmirea noului program de transport interjudeţean. "Propunerile trebuie depuse la sediul Autorităţii Rutiere Române din Bucureşti până la 1 septembrie", a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Adriana Şerbănescu.
După această dată, ARR va începe întocmirea noului program de transport interjudeţean, pe baza celui existent şi a propunerilor primite de la operatori. Graficul va intra în vigoare în mai 2013 şi va fi valabil timp de trei ani, până în 2016.
Trei ani trebuia să fie valabil şi actualul program de transport interjudeţean, în vigoare din 2008, dar în 2011 a fost prelungit cu doi ani.
La fel s-a procedat şi cu programul de transport judeţean, care este realizat de Consiliul Judeţului. Pentru întocmirea noului grafic, instituţia a invitat, la rândul său, operatorii să trimită propuneri şi a primit câteva până acum. Programul de transport judeţean va intra în vigoare în mai 2013, pentru trei ani, ca şi cel interjudeţean.
Rutele, şi dintr-un grafic, şi din celălalt, vor fi adjudecate de operatorii rutieri prin licitaţie.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.