Urmează disponibilizări la Apaterm
Societatea Apaterm se află în plin proces de reorganizare judiciară. În acest moment, potrivit legii, personalul din societate – peste 1.000 de oameni - este evaluat. După cum am mai anunţat, primii care au de trecut acest hop sunt salariaţii TESA, apoi restul personalului.
După ce se face această evaluare, se va şti exact care sunt posturile libere şi care este personalul de care unitatea se poate lipsi pentru a trece peste această perioadă mai dificilă. Practic, Apaterm va avea atâţia salariaţi cât îşi va putea permite pentru desfăşurarea normală a activităţii.
Dorinţa conducerii Apaterm este ca impactul asupra salariaţilor să fie cât mai mic, dar tot se vor face disponibilizări.
În ceea ce priveşte relaţia cu cetăţenii, începând de la 1 iulie 2011 s-a stabilit că audienţele la administratorul special al societăţii, Adriana Stratulat, se vor ţine în fiecare zi de vineri a săptămânii, de la ora 12.00.
Înscrierile se fac la serviciul Relaţii cu publicul, de luni până joi, în baza unui formular tip şi personal, unde se va specifica problema pentru care se solicită înscrierea în audienţă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.