Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Gruia Stoica îi va face trenuri lui Castro: Grampet se extinde peste Ocean

Grampet, cel mai mare grup feroviar privat din România, condus de omul de afaceri Gruia Stoica originar din satul gălăţean Toflea, îşi extinde operaţiunile peste Atlantic.
După ce a acaparat segmente din piaţa feroviară din Balcani, Grampet a încheiat recent un acord de colaborare cu Uniunea Căilor Ferate din Cuba. “Prin acest acord se are în vedere, în mod deosebit, colaborarea în domeniul construcției și reparației de locomotive şi vagoane pentru trenurile de călători și de marfă ale căilor ferate cubaneze”, a anunţat Grampet, printr-un comunicat de presă.
Conform aceleiaşi surse, specialişti din cadrul Uniunii Căilor Ferate din Cuba sunt aşteptaţi în perioada următoare în România, pentru a vizita societăţile din cadrul Grampet şi a pune în aplicare prevederile acordului semnat.

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.