Noul contract colectiv de muncă de la ArcelorMittal Galaţi a intrat în vigoare
Contractul colectiv de muncă aplicabil anul acesta în combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi a fost înregistrat, ieri, de către Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) şi a intrat în vigoare, a anunţat inspectorul-şef Ionel Petrea.
Amintim că documentul, care a fost semnat vineri de patronat şi de liderii sindicali din unitate, nu prevede o majorare a salariilor celor aproape 7.800 de siderurgişti nici în 2013, ci doar o creştere a veniturilor acestora prin bonusuri mai multe şi prime mai mari. Este vorba de un bonus de 2 la sută din salariul anual în februarie, unul de 2 la sută în iulie şi unul de 1 la sută în decembrie, ultimul condiţionat de trecerea companiei pe profit după patru ani consecutivi încheiaţi cu pierderi. La aceste bonusuri se adaugă trei prime majorate: de ziua de naştere şi de Ziua Metalurgistului, care cresc la 160 de lei, şi de Crăciun, care urcă la 200 de lei, până la nivelul primelor de Paşti şi de vacanţă.
Contractul, negociat timp de mai bine de două luni de administraţia ArcelorMittal Galaţi cu reprezentanţii salariaţilor şi cu liderii Federaţiei Solidaritatea Metal, este contestat de o altă grupare sindicală din Combinat, Federaţia Solidaritatea Virgil Săhleanu. Aceasta din urmă a cerut ITM-ului, printr-o adresă scrisă expediată ieri, să refuze înregistrarea contractului pe motiv că nu i s-a permis şi ei accesul la tratative. Conducerea ITM a afirmat că va instrumenta solicitarea formulată de Federaţia Solidaritatea Virgil Săhleanu, chiar dacă a înregistrat deja noul contract colectiv de muncă al companiei siderurgice.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.