Poşta a REDUS mai multe COMISIOANE şi TARIFE. Noile PREŢURI vor fi valabile până la sfârşitul acestui an
Poşta Română a redus, începând cu 1 septembrie a.c., comisioanele şi tarifele la serviciile financiare de transfer valută pentru persoane fizice, precum şi la produsele corporate, de tip direct mail - servicii de distribuire trimiteri de publicitate, a relatat presa centrală.
În cazul persoanelor fizice, tariful este mai mic cu cinci lei, reducerea fiind de la 13 lei la opt lei. Comisioanele aplicate populaţiei se reduc cu până la 1,5 procente, în funcţie de suma transferată.
În cazul firmelor, cel mai mic tarif începe de la 0,77 de lei pe trimitere, faţă de un leu pe trimitere. Cel mai mare tarif este de 5,58 lei pe trimitere, faţă de şapte lei pe trimitere, agerpres.ro.
Reducerea este cu atât mai importantă, cu cât treapta de greutate de până la 20 de grame dispare, prima treaptă devenind cea de până la 50 de grame. Anterior modificărilor, aceasta avea un cost de 1,6 lei pe trimitere. Preţurile includ TVA şi pot coborî şi mai mult în funcţie de discount. Acesta va fi aplicat la volumele prestate şi în raport cu gradul de prelucrare a trimiterilor poştale. Discount-ul maxim poate ajunge la 20 la sută. De asemenea, au fost introduse încă două trepte de volum care primesc, la rândul lor, reduceri în funcţie de modalitatea de cartare.
Reducerile sunt valabile până la 31 decembrie 2014.
Citeşte şi: SALARIILE poştaşilor gălăţeni cresc cu 150 de lei





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.