Până când trebuie plătit impozitul pe construcţii pe 2016
Cea de-a doua rată din impozitul pe construcţii aferent anului 2016 trebuie plătită până pe 26 septembrie. Conform Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice (DGRFP) Galaţi, contribuabilii obligaţi la plata impozitului pe construcţii sunt: persoanele juridice române, cu excepţia instituţiilor publice, institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare, asociaţiilor, fundaţiilor şi celelalte persoane juridice fără scop patrimonial; persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România; persoanele juridice cu sediul social in România înfiinţate potrivit legislaţiei europene. În cazul operaţiunilor de leasing financiar, calitatea de contribuabil o are utilizatorul, iar în cadrul operaţiunilor de leasing operaţional, calitatea de contribuabil o are locatorul.
Începând cu anul 2015, impozitul pe construcţii se calculează prin aplicarea unei cote de 1 la sută asupra bazei impozabile, care este reprezentată de valoarea construcţiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior, evidenţiată contabil în soldul debitor al conturilor corespunzătoare construcţiilor menţionate la art. 497 din Codul fiscal. Elementele care se scad din baza impozabilă sunt menţionate la articolul 498 din Codul fiscal.
Conform informaţiilor furnizate de reprezentanţii DGRFP Galaţi, impozitul pe construcţii se calculează şi se declară până la data de 25 mai, inclusiv, a anului pentru care se datorează impozitul în formularul 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”. Plata acestuia se face în două rate egale - 50 la sută până la 25 mai, inclusiv şi 50 la sută până la data de 25 septembrie, inclusiv. Întrucât, în acest an, 25 septembrie cade într-o duminică, termenul-limită este prelungit cu o zi.
Cheltuiala cu impozitul pe construcţii este cheltuială deductibilă la stabilirea profitului impozabil reglementat de titlul II din Codul fiscal, mai precizează DGRFP Galaţi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.