EXCLUSIV VL | O companie din India plănuieşte o INVESTIȚIE de 40 milioane de euro în Parcul Industrial gălățean
O investiţie ce ar putea porni activitatea Parcului Industrial de la Galaţi se „coace” în aceste zile şi se speră ca un răspuns final să se obţină până la sfârşitul acestui an. Conform reprezentantului echipei guvernamentale InvestRomânia, Sorin Vasilescu (foto), care a fost prezent miercuri la Galaţi, cu ocazia celei de-a cincea Conferinţe internaţionale a clusterelor din România, proiectul este, deocamdată, confidenţial, deoarece nu există acordul investitorului pentru dezvăluirea detaliilor.
„Pot doar să vă spun doar că proiectul vine din India şi are o valoare destul de măricică, de 40-60 de milioane de euro, şi va crea cam 1.000 de locuri de muncă. Proiectul este într-un stadiu avansat, depinde de autorităţile locale, depinde de câteva ministere să se înţeleagă asupra unor termene şi condiţii, iar şansele sunt într-un procent destul de ridicat să se facă în Parcul Industrial Galaţi”, a declarat, în exclusivitate pentru „Viaţa liberă”, Sorin Vasilescu. L-am întrebat pe şeful InvestRomania dacă Galaţiul are tot ce-i trebuie pentru o asemenea investiţie. „Galaţiul are aproape tot ce-i trebuie”, a răspuns Vasilescu, precizând că primarul Ionuţ Pucheanu l-a asigurat că municipalitatea va avea toată disponibilitatea pentru a atrage investiţia respectivă.
Poate, de data, asta ne va reuşi „figura” şi nu-i vom pierde şi pe indieni aşa cum i-am pierdut pe japonezii de la Yazaki, care, din cauza indiferenţei cu care au fost trataţi de edilii de la vremea respectivă, au ales să plece, cu tot cu investiţia lor de 40 de milioane de euro şi cu peste 2.000 de locuri de muncă oferite, câţiva kilometri mai sus pe Dunăre, la Brăila.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.