Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Firmele gălăţene, aşteptate la Finanţe cu situaţiile semestriale

14 august este data-limită până la care agenţii economici, indiferent de forma de organizare, au obligaţia să depună la Finanţe raportările contabile la 30 iunie 2009. Astfel, persoanele juridice vor întocmi şi depune la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice  raportări contabile care cuprind formularele cod 10, cod 20, cod 30. 

„Programul de asistenţă este pus la dispoziţia agenţilor economici gratuit de unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, sau poate fi descărcat de pe serverul de web al MFP, de la adresa www.mfinante.ro, urmând ca aceştia să depună la unităţile teritoriale ale ministerului discheta cu raportările contabile însoţite de raportările contabile listate, semnate şi ştampilate de persoanele în drept, împreună cu:
-    copie de pe codul unic de înregistrare;
-    copie a balanţei de verificare a conturilor sintetice. 

Persoanele juridice care nu au desfăşurat activitate de la înfiinţare până la 30 iunie 2009 vor depune o declaraţie pe propria răspundere care să cuprindă toate datele de identificare ale entităţii. O declaraţie similară vor depune şi persoanele juridice care se află în curs de lichidare, potrivit legii. Reamintim şi că persoanele juridice care nu au depus până la această dată situaţiile financiare pentru anul 2008 au obligaţia depunerii acestora la AFP-urile la care sunt arondate”, informează purtătorul de cuvânt al DGFP Galaţi, George Marinescu.  

Declaraţiile operatorilor economici care nu au desfăşurat activitate sau se află în curs de lichidare se vor depune şi ele tot până cel mai târziu la 14 august. Nedepunerea dischetelor şi a raportărilor contabile pentru 30.06.2009, precum şi a situaţiilor financiare pentru anul 2008, listate, semnate şi ştampilate, sau a declaraţiilor menţionate mai sus, se sancţionează conform Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, a încheiat George Marinescu.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.