Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Scriitori şi navalişti, la aceeaşi masă

Vineri, la cea de-a 55-a ediţie a Colocviilor constructorilor de nave, a fost Ziua Scriitorului, astfel că, pentru prima dată la colocvii, cei care au „bătătorit” Dunărea au stat la aceeaşi masă cu cei care au scris despre ea.

„Până acum, în cadrul colocviilor navaliştilor, am vorbit despre Dunăre - cale de navigaţie, malurile sale oferind amplasamente pentru şantiere navale şi porturi care să adăpostească navele. Acum am invitat un scriitor, care să ne  povestească despre Dunăre şi  despre portul  Galaţi, de la începuturile construcţiilor de corăbii şi până azi, prezentate aşa cum le-a perceput şi descris în două volume publicate în ultima perioadă: „Dunărea: poveste şi adevăr” (2013) şi „De Dunăre/ Dăinuire la Galaţi” (2016). Nu întâmplător, este vorba despre dl prof.dr.Zanfir Ilie, directorul Bibliotecii Judetene „V.A. Urechia”, instituţie implicată direct în proiectul Colocviilor constructorilor de nave”, ne-a spus ing.Silvia Panaite, membru şi redactor coordonator în cadrul comitetului de organizare al CCN.

Cea de-a doua lucrare a fost prezentată de ing.Radu Moţoc – „Epopeea  înălţării  statuii lui Miron Costin din Iaşi - care este legată de patronul Bibliotecii Judeţene, scriitorul, istoricul, profesorul universitar şi omul politic V.A. Urechia (1834-1901), cel care a sprijinit biblioteca oraşului Galaţi donându-i colecţia sa de cărţi rare. Bibliotecă ce, de 6 ani, găzduieşte colocviile navaliştilor.

Manifestarea de vineri a mai găzduit şi o scurtă prezentare a Strategiei Dunării, făcută de Panaite Grecu, de la Tehnopol. În ultima parte a colocviului, i-a fost adus un omagiu inginerului Ion Rebega, evocat de colegii săi, conf.univ.ing.Vasile Alexandru şi ing.Constantin Alexandru.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.