Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Record de firme înființate în 2017

Conform unui studiu dat publicităţii de Creditinfo România, în primele şapte luni ale anului 2017 s-au înfiinţat aproape la fel de multe firme noi ca în tot anul 2016, iar creșterea estimată până la finalul anului este de 30 la sută faţă de anul precedent. Însă mai multe firme nou înființate înseamnă și riscuri mai mari, atrage atenția Aurimas Kačinskas, CEO Creditinfo România: „Companiile nou-înființate prezintă riscuri pentru creditori, în special din cauza lipsei capitalului și a activelor, care se acumulează în timp. Astfel, este mult mai simplu pentru o companie aflată la început de drum să intre în insolvență comparativ cu o companie cu vechime care, pe lângă faptul că are un istoric financiar în baza căruia poate fi evaluată, deține active mult mai valoroase pe care le poate pierde într-un astfel de demers”.
Cele mai multe firme noi au fost înființate, în acest an, în regiunea București-Ilfov – peste 18.000, iar cele mai puţine, regiunea Sud-Vest Oltenia – sub 8.000.        

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.