Încep negocierile salariale la ArcelorMittal Galaţi
Miercuri, 15 noiembrie, la ora 14.00, s-au declanşat oficial negocierile pentru noul Contract Colectiv de Muncă (CCM) la nivelul ArcelorMittal Galaţi, între administraţia combinatului şi Siderurgistul AMG, singurul reprezentativ, conform Legii 62, de pe platforma siderurgică gălăţeană.
Conform purtătorului de cuvânt al Siderurgistul AMG, Vasile Crişan, comisia de negociere din partea sindicaliştilor cuprinde opt persoane: Gheorghe Bezman, Ghiorghe Munteanu, Vasile Crişan, Nicuşor Postolache, Petru Toma, Marius Drăgan, Costică Popa şi Cornel Cerbu, reprezentând toate sectoarele de pe platformă.
"Lista revendicărilor noastre va fi înaintată după ce vom primi situaţia economico-financiară la zi, care cuprinde 26 de puncte, dintre care menţionez: evoluţia câştigurilor salariale medii, pe categorii profesionale, situaţia numerică la zi a angajaţilor (muncitori plus TESA), planul de afaceri, valoarea tichetelor de masă acordate în perioada 2016-2017. Cele mai importante trei obiective ale noastre sunt asigurarea şi păstrarea locurilor de muncă, garantarea unor venituri mult mai substanţiale pe toată perioada negociată, o protecţie socială mult mai diversificată şi accentuată pentru salariaţi şi membrii de familie ai acestora. Pe toată durata negocierilor, vom ţine legătura direct cu toţi membrii noştri de sindicat", ne-a declarat Vasile Crişan, secretar general şi purtător de cuvânt al sindicatului Siderurgistul AMG.
Următoarea dată din calendarul de negocieril este 29 noiembrie. Sindicaliştii vor ca viitorul contract să fie negociat pe o perioadă de un an. Vechiul CCM, cu o valabilitate de doi ani, expiră pe 15 ianuarie 2018.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.