Mici artişti, posibili viitori navalişti, premiaţi de Damen
Şantierul Naval Damen Galaţi a organizat sâmbătă, 20 octombrie, în parteneriat cu Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, un concurs de grafică şi pictură la care au participat atât copiii de la clasele Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, cât şi cei ai salariaţilor şantierului gălăţean. Concursul s-a desfăşurat pe două categorii: juniori şi seniori. Grupa juniorilor a fost constituită de copii între 6 şi 10 ani, care au realizat lucrările pe loc, sub îndrumarea profesorilor lor. Seniorii, cu vârste între 11 şi 18 ani, au predat în avans lucrările făcute. Elementul de noutate l-a constituit însăşi expoziţia aniversară Damen din holul Universităţii „Dunărea de Jos”, majoritatea juniorilor vizitând-o pentru prima dată. Premierea a avut loc în decursul aceleiaşi zile, după ce juniorii au finalizat lucrările și și-au reîncărcat bateriile cu fructe și prăjituri delicioase. Cele mai reuşite lucrări au fost expuse în cadrul expoziţiei, pe panouri, alături de celelalte exponate. Şi celelalte desene şi picturi pot fi văzute, fiind păstrate în albume speciale etalate tot în cadrul expoziției.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.